Noi informaţii legate de coronavirus au fost furnizate ieri de prefectul Emanuel Soare. Domnia sa a explicat că peste 50 de persoane care s-au întors recent din Italia şi China se află în izolare la domiciliu. Altele 5 se află în carantină la Bucureşti, după ce, de asemenea au revenit în ţară din zonele afectate. Au fost puse la dispoziţie şi numere de telefon unde pot să sune argeşenii întorşi din zonele afectate.
Prefectul Emanuel Soare a precizat faptul că ieri, se aflau în carantină la Bucureşti 5 cetăţeni din judeţul nostru. În Argeş nu se afla nicio persoană în carantină, însă, în cazul a 51 de persoane s-a recomandat izolarea şi monitorizarea la domiciliu. Persoanele aflate în izolare la domiciliu s-au întors din China şi Italia, în timp ce argeşenii aflaţi în carantină au venit chiar din zonele afectate. Acesta a precizat că numărul se poate modifica.
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a pus la dispoziţie următoarele numere de telefon la care pesoanele pot anunţa întoarcerea din ţările afectate de coronavirus:
0725.658.000,
0760.699.102,
0248.211.775,
0248.224.015
interior 183, între orele 08.00-16.30 şi
0766.075.165
între orele 16.30-8.00
Cine intră în carantină?
Hotărârea de Guvern privind aprobarea măsurilor necesare creșterii capacității de intervenție în prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul Coronavirus, adoptată în urma ședinței grupului de suport tehnico-științific care funcționează ca organism de suport al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgenţă precizează: „Art.1 alin. (1) Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din Italia din cele 11 comune: Vo’ Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casalpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo şi San Fiorano în care autoritățile italiene au instituit carantina și izolarea la domiciliu a persoanelor care sosesc în România din regiunea Lombardia și Veneto (situate în afara zonelor în care s-a instituit carantina).”
“Nici o persoană nu este infectată“
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a spus că, la ora actuală, în România nu este infectată nicio persoană cu coronavirus. „Sunt mai multe probe în testare în continuare. Rugămintea noastră e să nu devină fiecare din aceste cazuri o poveste de panică. Foarte multe din situaţiile semnalate cu diferite tipuri de ştiri şi extrem de agresiv a rezultat că sunt negative, a subliniat Raed Arafat.
“Testele au ieşit negative“
Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cel care a emis ordinul de carantină, a menţionat că toate persoanele care au intrat în contact cu cetăţeanul italian infectat cu coronavirus au rezultate negative la testele efectuate de Institutul „Matei Balş”. „Ţin să vă anunţ că toate cele 13 persoane testate au test negativ. Mai sunt 19 în lucru. Acest ordin spune că toate persoanele care vin din zone închise, de pe vasul de croazieră, sunt puse în carantină instituţionalizată. Acestea vor fi cele 14 zile în care vor fi testaţi la intrarea în carantină, iar la ieşire se vor da două teste la 24 de ore distanţă. Cei care vor veni din Veneto şi Lombardia va fi izolare la domiciliu. Comitetele judeţene de urgenţă sub coordonarea prefectului, vor administra aceste centre de carantină. Fiecare comitet judeţean va avea individual componenta de care se vor ocupa de carantină. Dincolo de cazul Gorj, toate celelalte teste efectuate până azi, inlcusiv cele venite de la Buzău sunt negative. La fel şi cele de la Alba Iulia. Azi, la ora 14:00, se aflau 69 de persoane în carantină, 4.418 izolaţi la domiciliu“, a adăugat Tătaru. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525