Comunicat de presă

0

Costeşti, 27.02.2020

PRIVIND FINALIZAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI



Beneficiarul proiectului SC L&G ABSOLUT ADMIN SRL anunţă finalizarea implementării proiectului „Dezvoltarea capacităţii de producţie şi creşterea competitivităţii economice a SC L&G ABSOLUT ADMIN SRL ”, cod SMIS 2014+ 115188, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, implementat de către L&G ABSOLUT ADMIN SRL în Satul Broşteni, Oraşul Costeşti, Nr. 320, Corp C 2.1., Județul Argeş, Cod poștal 115201 cu o valoare totală de 6.566.534,49 lei, din care 3.893.713,23 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din FEDR.


Programul Operațional Regional 2014-2020 (Axa prioritară 2-Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2. – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor) este implementat la nivel național de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Sud Muntenia.
Locul de implementare: localitatea Broşteni, Oraş Costeşti, nr. 320, Corp C2.1, Judeţul Argeş.
Proiectul s-a derulat în perioada 03.09.2018 – 27.02.2020.
Obiectivul general al proiectului vizează crearea unei noi unități de producție și creșterea competitivității economice prin implementarea unei linii de adunat, broșat și tăiat, a unei linii de adunat, capsat și tăiat
performante, a unei ghilotine hidraulice, mașină de fălțuit, sisteme de management (ISO 9001:2015 /ISO 14001:2015) certificări de produs și soluții software de ultimă generație, precum și derularea de activități de
internaționalizare.
Obiectivele proiectului sunt: dotarea societăţii cu 6 active corporale respectiv 3 active necorporale necesare realizării investiţiei iniţiale; creșterea numărului de salariați până la sfârșitul implementării proiectului prin crearea a 1 nou loc de muncă cu normă întreagă pe perioada nedeterminată, respectiv menținerea a 8 locuri de muncă.
Rezultatele proiectului și impactul investiției: 6 active corporale respectiv 3 active necorporale achiziționate, recepționate și incluse în fluxul de producție; Creșterea numărului de salariați cu 14,3% până la sfârșitul
implementării proiectului; Creșterea cifrei de afaceri cu peste 65% până la finalul celui de-al doilea an față de anul 2016.

SC L&G ABSOLUT ADMIN SRL

Date de contact beneficiar
Iulian GRIGORE – tel: 0732 007586, fax: 0248-546469, e-mail: grigoreiulian2005@yahoo.com