Femeie dispărută de la Câmpulung
La Poliţia Câmpulung s-a prezentat o fată în vârstă de 13 ani care s-a plâns că mama ei a dispărut. Elena Nicoleta Enache de 37 de ani a plecat cu un bărbat cunoscut pe o reţea de socializare. Au comunicat o vreme telefonic dar de ceva timp telefonul este închis iar femeia nu a mai dat nici un semn.
Pe data de 19 februarie, Elena Nicoleta Enache de 37 de ani din Câmpulung a plecat de acasă. S-a întâlnit în oraş cu un bucureştean pe care l-a cunoscut pe Facebook şi împreună cu acesta a plecat în Bucureşti. Timp de o săptămână, mai exact până pe data de 27 februarie, copila de 13 ani şi bunica ei au vorbit la telefon cu Elena Nicoleta dar şi cu bărbatul la care ea a plecat. De joi însă, telefonul acesteia este închis şi nimeni nu mai ştie nimic de câmpulungeancă. Bărbatul, contactat telefonic de rudele femeii, a spus că l-a părăsit şi nu ştie unde s-a dus. După ce fata a sesizat dispariţia la Poliţia Câmpulung vineri, bărbatul a fost identificat de poliţiştii din Bucureşti. Elena Nicoleta Enache nu era la bărbat şi nici nu s-a putut stabili unde se află. Poliţiştii anunţă că Elena Nicoleta Enache are înălţime 1,65 metri, aproximativ 50-55 kilograme, constituție astenică, faţa ovală, ochi albaştri, păr lung, vopsit roşcat. Când a plecat purta o geacă de culoare maro, pantaloni blug de culoare albastru, cizme negre cu toc de înălțime medie. „Persoanele care pot da relaţii despre persoana în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, telefon 0248 512 100”, anunţă IPJ Argeş. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525