Panțuroiu, campioană națională!

0

Atleta musceleană, cea mai bună din România la triplusalt

Sala “Ioan Soter” din București a găzduit acum câteva zile întrecerile Campionatelor Naționale de atletism pentru seniori și tineret. La startul acestei întreceri s-au aliniat cei mai buni sportivi din țară care au concurat pentru medaliile puse în joc de organizatori.
Ochii iubitorilor de atletism din Argeș au fost ațintiți spre musceleanca Andreea Panțuroiu, una dintre cele mai valoroase atlete din țară, cea mai bună sportivă a Federației de Atletism în 2018. Sportiva legitimată la CSM București a concurat la triplusalt cu gândul la obținerea unui rezultat care să îi asigure biletele de calificare la Jocurile Olimpice din această vară.
În proba la care s-a consacrat, Andreea Panțuroiu a căutat din nou baremul pentru Tokyo, dar săritura de 13,82 nu i-a adus decât un nou titlu de campioană. Pe locurile 2 și 3 au terminat Cristina Bujin (CS Farul/CS Rapid) și Carmen Toma (CS Rapid/CSM Craiova). Pentru a obține biletele pentru Tokyo, atleta musceleană trebuie să sară 14,32 m.
Andreea a participat în urmă cu o săptămână și la un Grand Prix la Madrid, unde a sărit 13,87, rezultat care i-a adus locul 5, podiumul fiind ocupat de venezueleanca Yulimar Rojas (15,53 m), cubaneza Liadagmis Povea (14,52 m) și portugheza Patricia Mamona (14,28 m).  M.D.