Trofeul Câmpulung programat în septembrie!

0

S-a stabilit regulamentul Campionatului de Viteză în Coastă
Federația Ro­mână de Auto­mobilism Sportiv a stabilit regulamen­tul pentru ediția din 2020 a Campionatu­lui Național de Vi­teză în Coastă. Noul regulament este cu titlu provizoriu pentru cel puţin o săptămână, urmând să fie aprobat în următoarea şedinţă a Consiliului Federal.
Campionatul Național de Viteză în Coastă va fi alcătuit din 9 etape. Competiția va începe la sfârșitul lunii martie și se va încheia în luna octombrie. Și în acest an județul nostru a fost inclus în calendarul competițional, Trofeul Câmpulung urmând a se desfășura în septembrie. Etapele se vor desfășura pe parcursul a două zile ‐ sâmbăta și duminica. 3 etape vor avea coeficient 1 (Râșnov, Mediaș, Cheile Grădiștei) iar 6 coeficient 1,2 (Poiana Brașov 1, Câmpulung, Reșița, Baia Mare, Rânca, Sinaia).
Cum se realizează clasamentul
În clasamentul anual se vor lua în calcul punctele de la o etapă de coeficient 1 (cele mai multe puncte) și punctele de la 6 etape de coeficient 1,2; 2.2.2. În cazul în care două etape de coeficient 1 sau o etapă de coeficient 1,2 nu vor fi organizate, vor fi anulate sau nu se stabilește un clasament oficial pentru acestea, în CLASAMENTUL ANUAL se vor lua în calcul toate etapele. În cazul în care prima manșă de concurs a unei etape a fost întreruptă, oprită sau anulată (nu s‐a dat posibilitatea tuturor sportivilor apți să ia startul, să facă o urcare de concurs) și dacă manşa a doua de concurs nu se poate desfășura, la etapa respectivă nu se va întocmi un clasament oficial. În cazul în care s‐a putut efectua doar o singură manșă de concurs la etapa respectivă se va întocmi un clasament oficial cu timpii acelei manșe.
Piloții admiși în competiție
Sportivii care participă în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă trebuie să fie posesori ai licenţelor de pilot, eliberate de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv, valabile pe anul în curs pentru Campionatul National de Viteză în Coastă. Piloţii/participanţii vor solicita, în mod obligatoriu, Federaţiei Române de Automobilism Sportiv emiterea licenţelor de mecanic şi a licenţei pentru automobilul de asistenţă tehnică şi, dacă consideră necesar, a licenţei pentru automobilul auxiliar. Sunt admiși piloți, rezidenți români sau nerezidenți, care posedă licență FRAS valabilă pentru competiția respectivă. Costul unei licențe anuale este de 120 Euro. Costul licențelor one event este de 60 Euro. Posesorilor unei licențe naționale sau internaționale valabile pentru astfel de competiții, emise de Autoritatea Sportivă (în sens FIA) a unui alt Stat li se va elibera licența FRAS după o procedură specială de echivalare sau în baza acordurilor bilaterale în vigoare între FRAS și autoritățile respective. Toţi piloţii admiși în competiție, ca și echipele acestora, vor puncta în clasamentele finale ale competiției în funcție de poziția obținută. Punctele obţinute vor fi luate în calcul la finalul sezonului competiţional după criteriile de clasificare stabilite de FRAS. Piloții admiși în competiție, echipele acestora, se supun reglementărilor legale antidopaj emise de Ministerul Tineretului și Sportului precum și ANAD.
Competiția pe echipe
O echipă poate participa în campionat numai dacă i s‐a emis LICENȚĂ DE ECHIPĂ de către Federația Română de Automobilism Sportiv, în condițiile prezentului regulament. Într‐o echipă pot fi nominalizați minimum 2 și maximum 6 piloți, care vor fi înscriși pe Licența de Echipă. O echipă trebuie să nominalizeze obligatoriu în componența sa, minim un debutant sau un junior activ în CNVC. În clasamentul pe echipe, vor puncta doar cel mai bine clasați 2 concurenți dintr‐o echipă, iar la punctajul acestora se va adăuga punctajul obținut de cel mai bine clasat membru al echipei în clasamentul general al etapei (Categoria 1 + Categoria 2). Dacă la finalul unei etape, două sau mai multe echipe se vor afla la egalitate de puncte, acestea vor fi departajate pe principiul celui mai bun rezultat obținut în clasamentul general al etapei, de unul dintre membrii echipei. Dacă la sfârșitul anului competițional două sau mai multe echipe se vor afla la egalitate de puncte, se vor departaja pe principiul celor mai bune rezultate obținute în clasamentul general pe etapă, cumulând rezultatele din tot anul competițional. Debutantul sau juniorul nominalizat în echipă, va aduce puncte pentru echipă doar din clasamentul debutanți/juniori, după caz. O echipă se poate constitui din următoarele categorii: Grupe (din Categoria 1), Clase (din Categoria 2), junior, debutanți, respectând totodată articolele de mai sus.
Calendar competițional
28/03/2020 – 29/03/2020 – Etapa I – Râșnov
25/04/2020 – 26/04/2020 – Etapa 2 – Cheile Grădiștei
30/05/2020 – 31/05/2020 – Etapa 3 – Baia Mare
20/06/2020 – 21/06/2020 – Etapa 4 – Rânca
04/07/2020 – 05/07/2020 – Etapa 5 – Reșița
25/07/2020 – 26/07/2020 – Etapa 6 – Sinaia
29/08/2020 – 30/08/2020 – Etapa 7 – Mediaș
19/09/2020 – 20/09/2020 – Etapa 8 – Câmpulung Muscel
10/10/2020 – 11/10/2020 – Etapa 9 – Poiana Brașov   M.D.