Casă mistuită la Coşeşti!

0

O casă cu etaj din comuna Coşeşti a fost cuprinsă de foc duminică seara. Mai multe echipaje de pompieri au mers la faţa locului pentru a interveni. Două femei au necesitat îngrijiri medicale. Intervenţia a durat mai bine de trei ore.
Incendiu violent la o casă cu etaj din Coșești! Alarma a fost dată duminică seara, cu puţin înainte de miezul nopţii. Pentru a stinge flăcările s-au deplasat în zonă mai multe echipaje. La intervenție s-a acționat cu 3 autospeciale de stingere ale ISU Argeș și o autospecială de stingere de la SVSU Domnești, plus un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, la nivelul acoperișului. Au ars aproximativ 500 mp de acoperiș al casei cu etaj, iar în interior a fost afectat parțial tavanul etajului 1 și sistemul de încălzire din camera centralei.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale pentru 2 femei care au suferit atacuri de panică, acestea refuzând ulterior transportul la spital. Intervenția a durat aproximativ 3 ore și jumătate. Cauza incendiului este efectul termic al unui coș de fum neprotejat termic față de elementele combustibile. M.Sandu