A început procesul deputatului Mircea Drăghici!

1

Ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut loc primul termen de ju­decată în procesul deputatului de Argeş Mircea Drăghici. Completul de trei judecători i-a adus la cunoştinţă acuzaţiile. Parlamentarul a refuzat judecarea prin „recunoaşterea vinovăţiei”. În plus, avocaţii săi au contestat expertize și procese-verbale realizate de DNA.
Pe 25 iulie, Mircea Drăghici, la data faptelor trezorier al PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare (2 fapte), fiind acuzat că a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil. Mai mult, procurorii spun că ar fi achiziţionat o maşină pentru PSD pe care a înstrăinat-o, vânzând-o unui membru al familiei, însă banii au intrat în contul partidului abia după un an, valoarea prejudiciului calculat de procurorii DNA fiind de 380.000 de euro.
Şi-a dat demisia din PSD
În septembrie anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea judecării pe fond al dosarului. Asta după ce un judecător de cameră preliminară de la Instanţa supremă a respins toate cererile şi excepţiile ridicate de PSD şi Mircea Drăghici şi a decis că procesul se poate judeca. Pe data de 11 februarie Mircea Drăghici a anunţat că şi-a dat demisia din PSD.” Având în vedere problemele cu ecouri publice din trecut, precum și starea mea de sănătate, astăzi am demisionat din PSD și am comunicat acest lucru domnului președinte, Marcel Ciolacu și domnului secretar general Paul Stănescu, cărora le-am precizat și do- rința mea de a continua ca deputat neafiliat. Pentru mine, activitatea politică este un capitol închis”, anunţa acesta pe pagina sa de Facebook.
A refuzat procedura de recunoaştere a vinovăţiei
Ieri, deputatul Drăghici s-a prezentat în faţa completului de trei judecători de la ICCJ. Din completul de judecată fac parte magistrații Ionuț Matei, Horia Șelaru și Aida Popa, care este și președinta completului. La începutul şedinţei s-a dat citire rechizitoriului din dosarul de corupție al fostului trezorier al PSD. Astfel, au fost citite integral acuzațiile, starea de fapt din dosar, probele de care dispun procurorii DNA. Mircea Drăghici a fost întrebat dacă dorește să se judece în procedură simplificată, respectiv să admită acuzațiile DNA așa cum au fost formulate și să se bucure de o reducere substanțială a pedepsei, sau pe procedura comună. „Eu sunt nevinovat, deci doresc să mă judec în procedura normală”, a fost răspunsul lui Mircea Drăghici. După ce i s-a precizat concret care sunt acuzaţiile parlamentarul argeşean a spus: „Am înțeles tot, onorată instanță. Doresc sa dau declarație, dar după audierea martorilor, dacă acest lucru este posibil”.
Expertize şi procese verbale contestate de avocaţi
Procurorul DNA a cerut audierea proprietarului imobilului care ar fi fost achiziționat de Drăghici, imobil de la care au pornit acuzaţiile. S-a mai cerut audierea mai multor inspectori și șefi din cadrul Autorității Electorale Permanente, printre care Daniel Barbu şi Constantin Mituleţu-Buică, dar și a deputatului Marian Neacșu, fost secretar general al PSD și fost membru al Biroului Permanent. În timpul şedinţei, avocații lui Mircea Drăghici depus contestaţii la mai multe expertize și procese-verbale realizate de DNA, cel mai important fiind cel privind localizarea prin GPS a lui Mircea Drăghici la vila din Pipera. ”Se impune realizarea unei expertize în telecomunicații, am luat deja legătura cu un expert. Obiectivul: dacă cele consemnate în procesul-verbal din 11 iulie 2019 corespund sau nu adevărului în ce privește localizarea în timp și spațiu,“ a spus unul dintre avocații lui Drăghici. Instanţa a stabilit ca următorul termen de judecată să fie pe 2 aprilie. M.Sandu