·241 î.Hr.: Primul Război Punic: Victoria decisivă a romanilor asupra Cartaginei în bătălia de la Insulele Aegates pune capăt primului război punic.
·1291: Românii din Transilvania sunt menționați, pentru prima dată, ca participanți la Dieta specială convocată de regele Ungariei, Andrei al III-lea, la Alba Iulia.
·1629: Carol I al Angliei dizolvă Parlamentul; începutul celor „11 ani de tiranie” în care n-a existat parlament.
·1835: Teodor Diamant, socialist utopic, pune bazele primului falanster de tip fourierist din România, la Scăieni, Județul Prahova, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu.
·1857: Apare, la Paris, apoi la București, săptămânalul Buciumul, sub direcția lui Cezar Bolliac.
·1906: A avut loc catastrofa minieră de la Courrieres, Lens (Franța), soldată cu moartea a 2.000 de mineri.
·1920: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca în Ziua Înălțării Domnului să se oficieze slujba parastasului și pomenirea eroilor în toată țara. Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948.
·1927: A fost înființată Societatea de Chimie. Până la această dată, a funcționat ca secție a Societății Române de Știință.
·1966: Căsătoria prințesei Beatrix (viitoare regină) a Olandei cu diplomatul german Claus von Amsberg.
·1974: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial după ce a învins în finală echipa RDG-ului cu scorul de 14 – 12 și a devenit pentru a patra oară campioană mondială.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525