Românul Ciumă Roşie îi va plăti spitalizarea românului Stat de Drept

18
1

Din punctul meu de vedere



Haideţi să vedem cum ar putea sta lucrurile în legătură cu întoarcerea acasă a românilor din diaspora.


Pe cânt eram tânăr şi la trup curat, cum zice poetul, studiam psihologia socială şi nu înţelegeam un lucru. Cum se poate ca un grup să aibă anumite legi după care funcţionează? Eu credeam, în sfânta mea naivitate, că grupul este, din punct de vedere psihologic, un fel de sumă a psihologiilor membrilor care îl compun.
Mergeam dimineaţa în Cişmigiu şi citeam chiar şi pe dungă tratatul de Psihologie Socială al marelui profesor Pantelimon Golu, iar până la urmă am înţeles că grupul oamenilor are propria sa psihologie căreia membrii nu i se pot împotrivi sau cu greu o pot face.
Revenim la diaspora.
Acest grup, numit diaspora în mod generic, a dezvoltat, datorită reţelelor de socializare, câteva trăsături ciudate, la loc de cinste fiind vanitatea. Diasporeanul a considerat că este mai civilizat, mai orientat, mai înţelept, mai democrat, mai modern decât românul rămas acasă şi nu doar că a gândit astfel despre sine, dar a şi ţinut să o spună tuturor.
Cum vă explicaţi faptul că dacă românii din ţară au avut opinii politice relativ echilibrate, diaspora a fost compactă în opţiunile ei? Prin faptul că există o psihologie de grup.
La un moment dat, pentru românul din România devenise enervant sau cel puţin sâcâitor faptul că fratele lui din Italia sau Spania nu doar că îi spunea că ştie mai bine cu cine trebuie să votezi, dar îl şi batjocorea dacă nu accepta acest lucru. Devenise ciudat ca din străinătate să vină un mesaj omogen în favoarea unui partid şi a unui preşedinte.
Am explicat de nenumărate ori în articolele mele că această atitudine se datora unei sumedenii de factori printre care la loc de cinste era dorinţa de a poza în cetăţean superior, apoi iluzia că votul pe dreapta îl face pe emigrant mai apt pentru integrare în noua sa societate.
Săptămâna trecută am avut şansa să stau de vorbă, la Londra, cu un grup de români de maximă calitate. Aceşti oameni recunoşteau faptul că muncesc mult, nu au timp să se informeze, că viaţa în străinătate este atât de exigentă încât opiniile politice şi le formează din frânturi de ştiri. Chiar dacă, pe de o parte, aveau această absolut corectă imagine de sine, aceşti oameni mi-au mărturisit fie că nu au votat de loc, fie că au votat aşa cum votează aproape toţi emigranţii.
În paranteză fie spus, interlocutorii mei români din Londra acuzau PSD că nu şi-a trimis reprezentanţi să stea de vorbă cu ei. La argumentul meu că oricine ar fi venit să vorbească românilor londonezi din partea lui Dragnea ar fi fost întâmpinat cu plăcuţa suedeză, mi-au răspuns că indiferent de situaţie, riscul trebuia asumat. Cam atât despre experienţa mea de acolo.
Acum, aşa cum e şi firesc în vremuri fără precedent, mulţi dintre românii plecaţi afară vor să se întoarcă. E aproape un instinct, o energie care îi trage spre ţara în care s-au născut şi ai cărei cetăţeni sunt. De- sigur, toată lumea înţelege această situaţie şi nimeni nu are nimic împotrivă ca românul, indiferent pe unde s-ar afla el, să vină când vrea în ţara lui.
Problema este însă alta. Aşa cum se întâmplă cu toate grupurile sociale, printre diasporenii care se întorc există cetăţeni responsabili şi cetăţeni iresponsabili, mincinoşi, şmecheri. Iar acum vine bomba.
Dacă în ceea ce priveşte opiniile politice diaspora era în mod compact vanitoasă şi se considera superioară celor rămaşi acasă, când s-a pus problema respectării legii s-a observat că lucrurile nu stau chiar aşa, adică şi diasporenii sunt oameni ca toţi oamenii, unii mai buni şi alţii mai puţini buni, unii mai corecţi şi alţii mai escroci.
S-a spulberat astfel mitul diasporei înţelepte şi sunt gata să vă garantez că la viitoarele alegeri, oricând vor avea ele loc, vor fi foarte puţini cei care îşi vor permite să îşi mai sune părinţii sau bunicii şi să îi ameninţe că nu le mai trimit bani dacă nu pun ştampila pe cineva anume. Mă credeţi sau nu, consider că asta e un lucru bun.
De altfel, criza coronavirusului este pe cale să demonteze mai multe mituri şi aş vrea să vin cu câteva exemple.
Raed Arafat are câteva dosare de corupţie, unele închise, altele nu, iar după standardele unora este un penal. Iată că justiţiarii vin să îi scape de epidemie chiar penalul. Mai uşor, aşadar, cu penalii.
Mai uşor şi cu cei care se dădeau de ceasul morţii să facă alegeri anticipate, iar acum nu mai sunt siguri nici că le pot face la termen.
La fel de uşor şi cu cei care îşi dădeau viaţa pentru privatizarea sistemului de sănătate. Dacă sistemul ar fi fost privatizat, omul din diaspora ar fi fost obligat acum să plătească la consultaţie şi internare. Cum privatizarea încă nu s-a produs, vom vedea că statul îi va trata pe toţi, aşa cum va putea, pe cei rămaşi la vatră şi pe cei plecaţi afară, chiar dacă mulţi dintre cei din cea din a doua categorie nu şi-au plătit contribuţiile pentru sănătate. Cum s-ar spune, românul Ciumă Roşie îi va plăti spitalizarea românului Stat de Drept.
Cred că se înţelege ce am vrut să spun şi nu mai insist. Închei cu cea mai inteligentă observaţie de pe Facebook din aceste zile (cel puţin aşa mi s-a părut mie). Cineva spunea că aceia care au clamat că vor spitale, nu catedrale, vor avea parte de spitalizare.
Închei, dorindu-vă tuturor sănătate şi să ne reîntâlnim cu bine.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

18 COMENTARII

  1. Ideea principala ramane ura pe care o aveti pentru diaspora , faptul ca ei sunt vinovati ca dragul tau partid pierde pe banda rulanta toate alegerile.
    Omiti intentionat un lucru ( o atesta toate datele oficiale ) , nivelul de trai al fiecaruia ramas in tara este un pic mai ridicat si din cauza miliardelor de euro trimisi de acesti diasporeni !
    Cum ar fi fost daca in aceste zile le-am fi avut ca decidente pe doamnele Dancila,Dan si Pintea ? Din punctul meu de vedere, doamne fereste !

  2. Obsesiile şi ranchiunile dvs. politice nu-şi au rostul într-o astfel de situaţie. În primul rând, pentru că în occident sunt vreo 5 milioane de români, dintre care nici 10% n-au fost la vot (iar unii, puţini ce-i drept, au votat cu PSD-ul dvs.). Apoi, cei mai mulţi dintre români (inclusiv cititori ai Curierului) au pe cineva drag plecat afară, iar atacul dvs mârşav la adresa diasporei nu vă va aduce vreun câştig publicistic. În fine, dacă acelora care vor spitale le doriţi să fie spitalizaţi, după aceeaşi logică, înseamnă că acelora care vor biserici le doriţi să fie înmormântaţi!

  3. un alt articol de doi lei, Nene Smeoreanu, pe noi ne intereseza cum arata Romania dupa aproape 30 de ani de la revolutie, 30 de ani in care acesti psd isti si au umflat buzunarele la maxim, Amintim pe Nicolescu, Pendiuc, Adrian nastase, Dan ioan popescu, Liviu luca si altii ca ei, in acesti 30 de ani nu au fost in stare sa faca o autostrada Bucuresti- Nadlac si Dumneata ne aburesti cu tratate de psihologie speciala, poate asa au actionat acesti psd isti cand s au umplut de bani. Nea Smeoreanule, chiar nu vezi in ce hal este tara sau esti platit de psd? Spitale pline de mizerie si coruptie, Drumuri proaste, dar avem politicieni plini de bani.

  4. Nene Smeorene ești cel mai jalnic comentator politic. Cu păreologi comunistoizi ca tine nu vom ieși niciodată din înapoiere. Cum îți permiți să-ți bați joc de diasporă când fără banii trimiși de ea în țară eram valea plângerii. Diaspora care a trăit și trăiește în lumea civilizată, dacă s-ar întoarce în România, ar schimba țara. Cum s-a-ntâmplat la 1848, după Războiul de indepndență, după constituirea României Mari și în alte dăți. Oamenii din diaspora știu ce e aia economie adevărată de piață, bazată pe afacere, care este adevărată știință și nu se confundă cu bijnița practicată de mulți paronii din țară, care în 30 ani au creat un capital românesc de,,întreprindere mică sau mijlocie” oricânsd spulberabil de ,,multinaționale” dacă ar fi cazul.
    Lasă mutinaționalele să vină în România! Nu mai fi împotriva lor. Le-a adus până și Ceaușescu și a înființat cu ele atâtea societăți mixte. Dacă ar trăi, te-ar lua de urechi.Imagineză-ți ce ar fi fost Argeșul dacă nu veneau francezii la Mioveni. Du-te la Vâlcea că din cauza ta și a altora pe actuala hartă a oportunităților de afaceri, Piteștiul nu figurează. Sunt trecute în ordinea împortanței: Clujul, Aradul, Deva,Sibiul,Brașovul, Craiova, Iașiul și mai nou Bacăul.

  5. Luni n-ai scris nimic si a fost perfect. Nu vrei sa ne faci o bucurie si sa repeti articolul de luni in fiecare saptamana ?

  6. gheorghe, esti defazat politic ca si radulescu-mitraliera s-a dat la diaspora care vine in tara si l-a mazilit urgent si definitiv psd-ul.
    tie de ce ti-ar mai da papica, fiindca nu le esti de niciun folos…

  7. Comentariile, toate nefavorabile până aici, confirmă, de fapt, că dl Smeoreanu are dreptate. Q.E.D.

  8. Am citit articolul…este ca de obicei corect si bine documentat.Eruditia d-lui Smeoreanu strabate toate ideile expuse cu o argumentatie logica. Sa fie foarte clar,nu am parti-pris-uri cu nimeni din redactia Curierului, ba mai mult, nu ezit sa semnalez eventualele derapaje de la limba romana atunci cand apar.
    Am citit si comentariile…aceiasi contestatari „de serviciu” care bat campii si divagheaza pe temele lor preferate,insulta si jignesc fara discernamant ,se umplu de ridicol crezandu-se atotstiitori. Dupa ultimele evenimente petrecute la noi sunt curios ce parare au acesti comentatori despre IRESPONSABILITATEA de care dau dovada compatrioti de-ai nostri care se intorc din Italia si prefera sa minta cu nerusinare ascunzand locul de unde vin, prefera rute ocolitoare pentru a induce in eroare organele vamale sau protesteaza violent atunci cand aud ca trebuie sa ramana in carantina …asta e diaspora romana ? care atunci cand li s-a parut ca nu reusesc in tara au luat calea exilului si acum cand le-a intrat frica in oase dau navala sa revina acasa ? acum e bine in Romania,nu-i asa ? daca s-au contaminat ei de ce sa nu transmita virusul si mamelor, tatilor, fratilor si surorilor…bunicilor…pentru care ar putea fi fatal ???asta e diaspora romana ? astia sunt IRESPONSABILII care se conduc in viata potrivit sintagmei ” Ubi bene, ibi patria” in loc de adevaratul ” Ubi patria, ibi bene” !!! Sunt prea multe de spus si n-are rost sa alunecam pe panta politica unde vedem cu totii in ce situatie – putin spus jenanta – ne-a adus un presedinte IRESPONSABIL care vrea sa aiba pe langa „guvernul meu” si „parlamentul meu” si a facut tot ce se poate pentru a provoca acele nenorocite de alegeri anticipate. Si cate altele n-ar mai fi de spus…
    Ce ziceti, bai baieti ? Ia puneti-va voi mintea la contributie si dati niste raspunsuri d-alea deocheate ,cum stiti si cum va place voua …sau poate, aveti replici de bun simt, cum s-a mai intamplat si alta data ???

  9. Acum 2 minute am postat un comentariu dar am uitat sa adaug pseudonimul.Faceti dvs va rog cele necesare in acest sens.
    Multumesc

  10. Au apărut și postările pro-smeureanu, ca de obicei la urmă, ca să aibă efect de concluzii. Deci românii din diaspora, președintele și guvernul sunt de vină. Restul românilor se comportă exemplar! Cine și de ce acum vrea să aprindă un război româno-român?

  11. „eruditia lui Smeoreanu”…pun ramasag ca e un comentariu postat chiar de el. Un om care s-a vandut pe un pumn de banuti, cu o inteligenta mediocra dar care da citate din carti pe care le-a interpretat la nivelul ziaristului de provincie si mai ales un om cu suflet gaunos.

    • Nu vă potoliți nici de-ai dracului! După ce că dreapta + prostovanul sas + voi, susținatorii fără creier, v-ați făcut definitiv de kk, tot mai ieșiți în drum. Băi, aceștia, gata, nu va mai fi ce-a fost. Gata cu lecțiile de la ,,străini”, gata cu simulacrul de democrație, lumea s-a lămurit. Ați pierdut toate meciurile. Social – democrația autentică (nu asta a noastră) va învinge pentru totdeauna. Dintr-un motiv foarte simplu. Capitaliștii nu au Dumnezeu. Sau, mai bine zis, singurul lor dumnezeu este Profitul. Restul, apă de ploaie.

      • asa Riciule, bravo! asa te vreau, fii rau! Da-i inainte cu Oprisan, Mitraliera, Codrin, Ciolacu, Stanescu, Ciordache, Nicolicea si tanti Veo…astia sunt lumini ale social democratiei, niste zei de onestitate…nu au avut ei timp de scoala ca dehhhh…ocupati pt binele nostru. Uite la Valcea pe Radulescu, om cinstit cu favultatea facuta in provincie nu ca arogantii aia de dreapta prin Harward, Oxford, Virginia Tech, etc…pai ce stiu aia sa predea la scoala in comparatie cu facultatile de la Herculane, Potcoava, Fierbinti…nu???

        • Oooooo, fugi mă d’acilea cu facultățili ălea, habar nu ai. Eu sunt expert contabil, muncit în domeniu, am dus lupte grele cu marii specialiști din finanțe, am ținut cu patronii, am făcut expertize grele, cu onestitate și curaj, am o profesie liberală dar nu pot fi prostit de inepți. Pentru mine, Câțulică este un zero absolut, un nimeni, profesional și ca bărbat. Am avut și încă mai am funcții obținute doar prin alegeri, concurs sau încredere, niciodată politic. Mă pot bate cu orice specialist de dreapta (nefiind nici eu, neapărat de stânga). Doar că nu îmi place și nu mă pot înregimenta politic.

  12. În condițiile actuale, cred că este cazul să înceteze ,,duelurile”. Să fim înțelegători, să iertăm și să ne ajutăm/armonizăm, măcar până revenim la normalitate. Doamne ajută!

Comentariile sunt închise.