FC Argeş şi CS Mioveni pot trimite documente la FRF, pe mail

0

Având în vedere deciziile luate pentru a preîntâmpina infectarea cu virusul COVID-19, Federația Română de Fotbal a anunţat schimbări în modul de lucru.
Pentru a evita deplasarea membrilor afiliaţi, a observatorilor de joc şi a arbitrilor la sediul FRF oficialii federali au stabilit un nou mod de lucru cu oamenii din teritoriu. Astfel, rapoartele de joc, documentele pentru departamentul Competiţii (carnete/fişe, acorduri de transfer, contracte), dar şi documentele pentru Departamentul Juridic (inclusiv comisiile jurisdicţionale) se vor putea transmite prin email la o adresă comunicată tuturor membrilor afiliaţi. De asemenea, doar în cazul în care este necesar ca anumite documente să fie depuse în original la sediul Federaţiei Române de Fotbal, acestea vor putea fi lăsate în cutiile de colectare special instalate la intrarea în sediul FRF. În urma deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de a închide instituţiile de învăţământ preuniversitar între 11 şi 22 martie, pe lângă suspendarea tuturor competiţiilor de copii şi juniori, Federaţia Română de Fotbal a luat şi o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul angajaţilor. Astfel, cei care au copii cu vârsta mai mică de 14 ani vor putea lucra de acasă în această perioadă, la fel ca şi cei care utiliează mijloacele de transport în comun.
Angajaţii care sunt nevoiţi să vină la birou vor fi organizaţi astfel încât să se minimizeze riscul infectării cu virusul COVID-19. Pe lângă măsurile interne de igienizare, toţi salariaţii FRF sunt rugaţi să respecte recomandările Ministerului Sănătăţii. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.