Kaufland România instalează geamuri de protecţie la casele de marcat

0



Kaufland România a instituit măsuri suplimentare de protecţie atât a angajaţilor, cât şi a clienţilor împotriva infecţiei cu noul coronavirus. Astfel, compania instalează geamuri de protecţie din plexiglas la casele de marcat în toate magazinele din ţară, cu prioritate în oraşele în care sunt mai multe cazuri de pacienţi infectaţi cu COVID-19, potrivit reprezentanţilor companiei.


„Toate magazinele sunt dotate cu dezinfectant de mâini gratuit, atât pentru clienţi, cât şi pentru colegi. La toalete există săpun ce conţine dezinfectant. Pe lângă acestea, o măsură de protecţie este şi responsabilizarea clienţilor. Astfel, printr-o campanie amplă clienţii primesc informaţii educaţionale despre prevenţie şi responsabilitate, prin intermediul spoturilor radio, la televizor, mesaje online, dar şi în magazine, prin signalistică amplasată pe podea, geamuri şi în zonele de trafic.” Compania anunţă consumatorii că „există suficiente stocuri, datorită livrărilor zilnice şi a unei mari varietăţi de produse şi că magazinele vor rămâne deschise, acestea fiind aspecte prioritare pentru toată echipa.” C.Z.