Situație disperată pentru un bărbat din Curtea de Argeș aflat în izolare la domiciliu. Bărbatul a transmis un strigăt de ajutor după ce a fost abandonat de autorități. Se afla într-o situație fără ieșire. Nu avea ce mânca și nici nu putea ieși din casă, astfel riscând să-i fie întocmit dosar penal. Ca el sunt mulți care sună și cer ajutor. Într-o situație disperată se aflau și argeșeni veniți din străinătate care ar fi trebuit să stea în izolare la domiciliu și familia nu i-a primit acasă.
Bărbatul a venit în țară din Franța pe data de 18 martie. Și-a sunat soția și copiii și le-a spus să meargă la rude, el fiind nevoit să intre în izolare, știind că vine dintr-o zonă galbenă. Ajuns acasă, a început să aibă simptome de răceală și a fost dus la Secția Boli Infecțioase Pitești. Bărbatul susține că la internare a fost pus să își cumpere medicația recomandată de medic. L-a costat 80 de lei și a fost ajutat de un taximetrist pentru a obține medicamentele. Într-o filmare postată pe contul său de socializare arată faptul că la baie nu existau săpun și hârtie igienică, tot el fiind nevoit să și le cumpere. „Salonul în care eu sunt ținut, suspect de COVID-19. Tot acest tratament este cumpărat din banii mei. Doctorii mi-au oferit gratuit doar această hârtie (n.r.reţeta) şi aici specifică ce am de cumpărat. Aici la fel, un alt bileţel scris de medic. Aici este mâncarea pe care mi-a oferit-o spitalul (cartofi cu brânză).” În continuare, bărbatul face un tur la baie, acolo unde arată faptul că nu există hârtie igienică, precizând că tot el a fost nevoit să cumpere, veceul care are capacul rupt şi savoniera goală, asta deşi principala măsură împoriva COVID-19 este spălatul pe mâini cu apă și săpun.
Viceprimarul i-a dus patru pâini
Bărbatul spune că a lucrat în Franța pe un șantier care s-a închis din cauza coronavirusului, motiv pentru care s-a întros acasă. A fost testat pentru a se vedea dacă este infectat cu COVID-19, iar rezultatul a fost negativ. Suferă de o viroză respiratorie, au concluzionat medicii. A urmat externarea, fiind trimis acasă în autoizolare la domiciliu. Aici însă, omul s-a confruntat cu o altă problemă. Nu avea nimic de mâncare. Nici nu avea cine să-i facă aprovizionarea, soția și copiii fi-ind plecați în județul Brașov, cu patru zile înainte ca el să ajungă în țară. Au rămas acasă foarte puţine alimente. „Am sunat peste tot, la toate numerele de telefon pe care le-au pus la dispoziţie. La DSP, la cel cu 0800…. toată lumea ridica din urmeri, nu ştiau cum să mă ajute. Aveam nevoie să vină cineva să îmi aducă produsele contra cost. Nimeni nu a vrut. A venit viceprimarul acum şi mi-a adus patru pâini. Sunt bune. Aveam nevoie de orice să mănânc, orice ca să pot să-mi iau medicamentele. Testul meu a ieşit negativ. Urmează să-mi mai facă un test peste 7-8 zile. Soția și copiii nu sunt acasă. I-am trimis ca să-i protejez”, spunea Ionuţ N.
Nu i-a primit familia acasă de teama COVID-19
Ceva mai târziu, la implicarea jurnaliştilor şi a prefectului Emanuel Soare, s-au dus acasă la bărbat două persoane şi i-au dus cele necesare. Din nefericire, în acestă situaţie sunt multe persoane. Cu toţii sună la numerele de telefon afişate de autorităţi, însă nimeni nu le dă o soluţie.
Prefectul Emanuel Soare a confirmat că sunt multe cazuri de acest gen, dar pe de-o parte sunt și persoane care exagerează sau abuzează. Într-o situaţie disperată s-au aflat şi trei argeşeni care veneau din străinătate şi se impunea autoizolarea la domiciliu. Au avut însă surpriza neplăcută să constate că familia nu-i primeşte acasă. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, nu au fost primiţi nici la hotel sau pensiuni, deşi erau dispuşi să plătească. Situaţia s-a rezolvat la intervenţia responsabililor din Prefectură. Pentru a veni în sprijinul celor care nu se pot descurca, Prefectura Judeţului Argeş a demarat o campanie umanitară pentru ajutorarea persoanelor afectate de Coronavirus! Oamenii pot dona alimente sau bani. Cei care doresc să facă donaţii în alimente trebuie să meargă la Prefectură între 12.00 şi 14.00. Cei interesaţi pot suna la 0748.544.353. De asemenea, pot fi depuși bani într-un cont pus la dispoziţie de Crucea Roşie, deschis la BCR, RO63RNCB0022047228680014, cu menţiunea Covid-19-Argeş. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525