Astăzi este Buna Vestire

0

Dezlegare la pește în Postul Paștelui

Astăzi este mare sărbătoare pentru ortodocși, fiind prăznuită Buna Vestire sau popular Blagoveștenia. Praznicul este în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului.
Vestea minunată dată de Arhanghelul Gavriil
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la pește, indiferent în ce zi ar cădea aceasta. „Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. (Luca I, 26-38).
Ziua Cucului, în calendarul popular
Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului pentru că în această zi are loc primul său cântec, prin care anunță vestirea primăverii. Potrivit traditței, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!” Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc cînd se vor căsători: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân’ m-oi insura (mărita)?” Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de aștepare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea sa era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli. I.Ivănoiu