Spitalul Mioveni, spital COVID-19

0

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu a anunţat că toţi pacienţii suspecţi sau confirmaţi de COVID-19 vor fi duşi la Spitalul Sfântul Spiridon Mioveni. „Întrucât a crescut numărul persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu pe teritoriul județului Argeș, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit ca serviciile medicale în regim de urgență să fie acordate în unități spitalicești separate, o unitate fiind destinată pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19, iar a doua unitate să acorde servicii medicale pentru celelate persoane care nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus. Astfel, s-a decis ca Spitalul Județean de Urgență Pitești să asigure asistență medicală de urgență pentru toate persoanele care nu sunt suspecte și nici purtătoare de virus COVID-19, iar Spitalul Sfântul Spiridon Mioveni să preia toate cazurile suspecte și confirmate de coronavirus” a precizat Dan Manu. M.S.