A salvat de la infectarea cu coronavirus sute de sportivi!

0



În plină pandemie de Coronavirus, mulți dintre semenii noștri dau dovadă de inconștiență nerespectând restricțiile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii bolii, iar alții își iau toate măsurile de precauție pentru a reduce la maxim riscurile infectării cu temutul virus. Unul dintre cei care a preîntâmpinat o posibilă infestare cu COVID -19 este Ioniță Mărășescu, antrenorul secției de box al clubului CSM Pitești – FC Argeș.


Într-un memoriu postat pe pagina de facebook și trimis conducerii Federației Române de Box, acesta a povestit ce s-a întâmplat la Campionatele Naționalele de Box rezervate tineretului, competiție programată la Giurgiu, în perioada 9-13 martie, dar care a fost întreruptă în fazele superioare.
”Am început să mă tem pentru copii mei!”
Mărășescu a explicat în detaliu cum a început totul: ”Am plecat spre turneu cu trei boxeri: Adrian Preda, la 56 kg, Alexandru Ungureanu, la 64 kg și Gabriel Tomescu, la 69 kg. În seara zilei de 9 martie, a avut loc prezentarea delegațiilor, ședința tehnică și tragerea la sorți a meciurilor din preliminarii. Galele de calificare s-au derulat pe 10, 11 și 12 martie, urmând ca semifinalele și finalele să aibă loc sâmbătă și duminică, pe 13 și 14 martie. Se tot vorbea de virusul asta periculos, era dezastru în China, apoi știrile despre COVID-19 erau tot mai intense, pentru că nebunia cuprindea zone din ce în ce mai întinse și apropiate nouă… Am început să mă tem și pentru copiii mei de aici, și pentru cei de-acasă, cât și pentru mine, ca să spun drept. Mai mult, pe 11 martie seara, unul din copiii mei, care este la studii superioare la Cluj, mi-a dat telefon și mi-a spus că facultatea închide căminul, că situația este din ce în ce mai îngrijorătoare. Am plecat miercuri noapte spre Cluj, după ce m-am asigurat că boxerii mei sunt în categorie și pot intra în ring a doua zi. Am făcut un adevărat tur de forță cu mașina, pentru că a doua zi, cu puțin înainte de ora 16:00, când bătea primul gong, să fiu din nou la Giurgiu, în colțul ringului, alături de elevii mei, care au și câștigat cele două meciuri, în care au fost prezenți. Cel de-al treilea fusese eliminat din prima fază”.
”Carantinații au fost campați chiar în sala de box”
Tehnicianul afirmă că în apropierea sălii unde se ținea competiția exista un focar de infecție și a făcut toate demersurule pentru a opri întrecerea: ”Prin vama de la Giurgiu veniseră câteva autocare cu români, care fuseseră campați în sala de box a Clubului Municipal din oraș. Practic exista un focar de infecție chiar în apropiere!. L-am sunat pe președintele Federației, apoi la Direcția Sanitară, am vorbit cu delegatul Federației la această competiție, Mihai Ion, la toți am insistat să ne spună oficial dacă suntem în pericol și dacă turneul poate continua în deplină siguranță. Am constatat vineri dimineața, pe 13 martie, că sunt singur împotriva tuturor – doar eu mă agitam, doar eu dădusem telefoane și alertasem toate organele în drept să ne dea asigurări. Știu că la un moment dat se hotărâse ca în sală să nu intre mai mult de 50 de spectatori – dar se anunțaseră mulți de la București, cine știa care sunt infectați și care nu?. Și cum îi puteam noi opri pe cei veniți cu autocarele prin vamă, să nu ajungă unul sau doi și la noi în sală, să vadă boxul?”.
”Am făcut ce trebuia”
Antrenorul piteștean spune că și președintele Federației de Box, Vasile Câtea, a conștientizat în final pericolul și a oprit competiția: ”A trimis mesaj ca ultimele două faze să nu se mai dispute!. Vreau să cred că nu la insistențele mele, a luat această hotărâre, ci pur și simplu pentru că a simțit și domnia sa că nu este de glumit cu acest virus. Eram cu toții în pericol să ne infectăm și să transmitem mai departe această boală. Am fost acuzat de ceilalți antrenori că mi-a fost teamă pentru boxerii mei, calificați în semifinale. Dar ei uită că Adrian Preda este dublu vicecampion european la juniori. S-au legat de mine și de familia mea, am trecut prin momente grele, n-am suferit în viața mea, cât am suferit acum… Dar și eu mi-ași fi dorit ca elevii mei să boxeze, pentru că m-am pregătit intens pentru competiție, am fost la turnee amicale, am făcut sparring-uri multe. Oameni apropiați mie, pe care îi credeam prieteni, mi-au aruncat cuvinte grele. Dar eu nu mă simt vinovat, am făcut ce trebuia, am avut grijă de copii mei, pentru că i-am crescut de mici și sunt ca și ai mei”.
”Unii dintre cei care m-au înjurat și-au cerut scuze!”
Mărășescu este convins și acum că a luat cea mai bună decizie, chiar dacă a fost jignit de unii dintre colegii săi care ulterior și-au cerut scuze: ”Răspândirea rapidă a virusului, numărul mare de imbolnăviri și de decese, mi-au dat dreptate mie. Cred că am plecat de la Giurgiu în ultima clipă și mă bucur că tinerii boxeri au ajuns cu bine acasă. Unii dintre cei care m-au ocărât m-au sunat, ulterior, să-și ceară scuze, sigur, cam cu jumătate de gură, dar m-am bucurat că au avut tăria să recunoască. Alții n-au făcut asta, însă eu nu mă supăr pe nimeni. La Memoriul pe care eu l-am făcut către Federație, aceasta mi-a dat în totalitate dreptate, ba chiar am primit promisiunea că cei care m-au înjurat vor fi judecați de Comisia de Disciplină a Federației… Îmi vine să și râd, pentru că doi dintre antrenorii care m-au beștelit, fac parte din această Comisie, nu mai vreau să fie nicio judecată”!. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.