Chiar dacă în momentul de faţă, învăţământul în Europa este suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, informaţiile necesare argeşenilor care studiază afară, sau celor care vor să studieze în străinătate începând cu acest an continuă să apară.
Astfel, o companie de consultanţă educaţională IntegralEdu pune cap la cap toate informaţiile despre studiile în străinătate şi le transmite mai departe elevilor şi studenţilor argeeni, periodic, sub formă de noutăţi. Pentru a aduna toate aceste informaţii, consultanţii companiei, sunt în contact permament cu sute de universităţi din toată lumea iar informaţiile verificate îi ajută pe tinerii români care sunt în prezent prinşi în procesul admiterii sau îşi doresc să studieze în străinătate. Cei mai mulţi studenţi şi elevi români care studiază în străinătate s-au întors în ţară în condiţii de siguranţă, desfăşurându-şi activitatea în continuare în izolare, prin intermediul platformelor online. Astfel, consultanţii educaţionali IntegralEdu au fost în permanenţă în legătură tinerii din străinătate şi universităţile la care studiază pentru a se asigura că sunt în siguranţă şi pentru a vedea dacă au nevoie de ajutor pentru întoarcerea acasă.
Examenele International
Bacalureate şi A-level, anulate
Amânarea examenelor IB si A-level are impact asupra tinerilor români care sunt la liceu în străinătate şi care ar fi trebuit să obţină aceste certificate pentru examenele la universităţi. De asemenea, măsurile au impact asupra tinerilor liceeni din ţara noastră care studiază în mediul privat. În acelaşi timp, universităţile din străinătate continuă procesul de admitere şi sunt în continuare interesate de studenţi din România. „Fie că vorbim de Uniunea Europeană, Marea Britanie sau restul zonelor, procesul de admitere al universităţilor internaţionale continuă. În acest moment nicio universitate nu a suspendat evaluările şi chiar încurajează recrutările din ţara noastră. Pe lângă aceasta, multe dintre instituţiile de învăţământ şi-au intensificat comunicarea online şi desfăşoară tururi virtuale ale spaţiilor de studiu, laboratoarelor sau campusurilor, sunt foarte active pe mediile sociale pe Facebook şi Instagram”, a declarat Ana Maria Papp, reprezentanta IntegralEdu. Până în prezent nu s-au anunţat modificări în ceea ce priveşte împrumuturile pentru studii în Marea Britanie. Pentru anul universitar 2020-2021 împrumutul este de 9.250 de lire sterline pe an, pentru programele de licenţă, iar pentru studii de master este de 10.906 de lire sterline pentru tot programul. Formularele sunt deja disponibile pentru aplicaţii. În acelaşi timp, pe 23 martie, Universities and Colleges Admissions Service (UCAS) a anunţat prelungirea cu două săptămâni a deadline-ului privind acceptarea locului la universităţile din Marea Britanie. În mod uzual acest proces trebuia finalizat la începutul lunii mai. Acum atât viitorii studenţi, cât şi instituţiile de învăţământ au timp mai mult să evalueze ofertele. În prezent, conform statisticilor UCAS, sunt înregistrate 2750 de aplicaţii din România. În mediul academic internaţional circulă deja o serie de scenarii neoficiale în legătură cu admiterea din acest an, în condiţiile în care toate examenele de bacalaureat s-ar amâna. O soluţie vehiculată pe canale neoficiale ar fi legată de acceptarea tinerilor pe baza notelor predictive oferite de profesori în recomandările pentru acceptarea la univesităţi. „Soluţia încă nu se confirmă, însă ştim că toate universităţile cu care suntem în contact lucrează în prezent la rezolvări, luând în calcul scenariul amânării examenelor de bacalaureat. Guvernul britanic atenţionează universităţile să aştepte ca cel puţin două săptămâni şi să nu schimbe nimic în procedurile de admitere”, a mai explicat Ana Maria Papp. Este foarte important ca în următoarea perioadă, toți ce care sunt interesați de studii în străinătate sau sunt în proces de admitere să se informeze din surse sigure. Astfl, consultanții educaționali sunt cei mai avizați în oferirea de informații privind studiile în străinătate. „Nu recomandăm celor care sunt interesați de studii în străinătate să caute pe internet informații legate de acest subiect. Mai ales acum importanța unui consultant educațional este esențială pentru siguranța procesului. În calitate de consultanți educaționali suntem conectați în permanență la sute de universități internaționale, la profesori și studenți. Informațiile pe care le oferim sunt profesionale și certificate, fiind contectate direct la sursă” au mai spus cei de la IntegralEdu.
Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai important consultant educaţional pentru studii în străinătate şi pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanţă în 6 oraşe mari din România. Grupul de firme INTEGRAL are o experienţă internaţională de peste 27 de ani în oferirea de informaţii elevilor, părinţilor şi a tuturor celor interesaţi de alegerea celor mai bune programe educaţionale şi instituţii de învăţământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare şi centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanţă în educaţie la nivel local şi reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din întreaga lume. IntegralEdu organizează cele mai mari târguri de consultanţă educationala pentru studii în străinătate în cadrul cărora elevii, studenţii şi părinţii acestora au ocazia să întâlnească reprezentanţii unor şcoli şi universităţi de prestigiu din întreaga lume. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525