Spitalul Mioveni va primi pacienţi cu COVID-19

4



Prefectul Emanuel Soare a fost luni, să vadă secţia de la Mioveni ce urmează să primească pacienţi cu COVID-19. Conducerea unităţii a înaintat documentele necesare către Direcţia de Sănătate Publică Argeş, urmând ca marţi să fie primit avizul iar Spitalul Mioveni să devină oficial, Secţie de Boli Infecţioase. În acest fel scandalul care durează de săptămâna trecută pare să fi luat sfârşit.


„Astăzi am fost, personal, la sediul Spitalului Orășenesc Municipal pentru a discuta cu autoritățile locale și cu managerul spitalului decizia CJSU privind desemnarea spitalului orășenesc drept spital COVID. Scopul vizitei a fost reprezentat de aflarea motivelor pentru care managerul spitalului nu a răspuns solicitărilor DSP de a transmite documentele necesare autorizării secției de boli infecțioase în corpul vechi al spitalului. În urma discuțiilor, managerul a prezentat documentul, emis astăzi, prin care răspundea solicitărilor DSP, deblocând procesul de amenajare a secției de boli infecțioase. Am verificat, la fața locului, modul în care se amenajează spațiul în vederea primirii potențialilor pacienți covid. Conform planului agreat, la fața locului, împreună cu primăria și firma care realizează amenajările, până, cel târziu, sfârșitul săptămânii, toate amenajările necesare vor fi realizate, astfel încât, Spitalul Orășenesc Mioveni va putea primi pacienți COVID. Așadar, în urma intervenției de astăzi, decizia CJSU va fi respectată, Argeșul fiind, în acest moment, mai bine pregătit pentru lupta împotriva covid 19” a declarta Emanuel Soare.
Vor primi echipamente de protecţie
Referitor la nemulţumirea personalului care acuza lipsa materialelor de protecţie, prefectul judeţului a zis:  „Mâine dimineață (n.r.marţi 1secția va primi avizul DSP, urmând ca, tot atunci, să fie livrate următoarele echipamente: 260 combinezoane, 220 măști FFP2, 100 Măști FFP3, 200 Mănuși. În perioada următoare vor fi aduse, periodic, alte materiale de protecție”.
Va fi modificat sistemul de ventilaţie
De asemenea decizia ca noul Spital Mioveni să fie transformat în unitate pentru pacienţi infectaţi cu COVID-19 este luată în considerare în continuare, în ciuda scandalului iscat în ultimele zile: „Corpul nou va putea prelua unele comorbidități, în funcție de anumite elemente tehnice care mai trebuie rezolvate. Am solicitat conducerii spitalului Mioveni și Primăriei să realizeze, împreună cu antreprenorul general al spitalului și cu proiectantul, un plan pentru rezolvarea elementelor tehnice, sumele necesare, timpul de realizare pentru a pregăti corpul nou pentru preluarea de pacienți Covid 19”, a mai zis prefectul referindu-se la sistemul de ventilaţie despre care s-a spus că nu protejează împotriva COVID-19.
A fost aprobată o demisie
Deşi mare parte din personal şi-a scris demisia, ieri una singură a fost aprobată, restul angajaţilor renunţând. „Un medic ATI a demisionat deoarece suferă de o afecțiune incompatibilă cu Covid 19.  Nu sunt înregistrate alte demisii. În acest moment nu este niciun motiv pentru demisii din partea personalului medical” a precizat Emanuel Soare. Urmează ca alţi medici să fie detaşaţi la Mioveni. „Da, va fi emis un ordin de prefect, conform OM 4, cu structura de personal care va fi detașată la Spitalul Mioveni”, a încheiat prefectul Soare. M.Sandu