Sfinţii zilei

0

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.



Cuv. Zosima impartasind-o pe cuvioasa Maria EgipteancaAceastă preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâiaşi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi virtute. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească şi a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.
Acest între sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Amin.