Noi reguli de testare a şoferilor

0


De ieri au intrat în vigoare noi măsuri la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. Se optează pentru transmiterea documentelor online sau prin poştă. În ceea ce-i priveşte pe şoferii care doresc să susţină testarea în vederea reducerii perioadei de suspendare, nu mai sunt permise decât 10 examinări pe zi, în serii de câte 5 persoane. Judeţul Argeş este printre puţinele judeţe care a menţinut deschis biroul de Relaţii cu Publicul de la Serviciul Rutier.



Având în vedere măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal COVID 19, activitatea de relaţii cu publicul la ghişele Serviciului Rutier Argeș este supusă unor limitări, privind accesul cetățenilor, care se va realiza în număr limitat și cu utilizarea unor mijloace de protecție individuale. La intrarea în insitutţie, persoanele care doresc să se adreseze poliţiştilor din cadrul ghişeului de lucru cu publicul de la Serviciul Rutier Argeş, au obligaţia de a purta mijloace de protecţie individuale (mănuşi, mască, pix propriu), precum şi de a respecta regulile şi de a utiliza mijloacele puse la dispoziţie în incinta instituţiei (păstrarea distanţei de siguranță, utilizarea dezinfectantului disponibil în holul de acces, prezentarea documentelor doar la solicitarea lucrătorului de la ghișeu).
Pot fi testaţi doar 10 conducători auto
În acest context, testarea persoanelor în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice va fi efectuată în limita a 10 persoane pe zi (două serii de câte 5 persoane), conform programului normal, care poate fi accesat gratuit pe adresa de Internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Persoanele care doresc să se înscrie la testarea de reducere a perioadei de suspendare a permisului de conducere trebuie să se prezinte la sediul Serviciului Rutier Argeș, din Pitești, str. Victoriei nr. 60, cu 30 de minute înainte de începerea testării, în vederea înscrierii la testare, care va avea loc în zilele de marţi şi miercuri, începând cu ora 10:00, respectiv joi începând cu ora 16:00. Modele de cereri pot fi accesate gratuit la link-ul https:// ag.politiaromana.ro/ro/utile/informatii-de-la-politia-rutiera. Cetăţenii sutn rugaţi să depună documente prin poştă, curierat rapid, prin fax ori e-mail. În funcţie de solicitare trebuie accesat programul online la secţiunea solicitată. Iată ce fel de solicitări pot fi făcute:
– cererile privind ordonanțele prin care s-a dispus clasarea/renunțarea la urmărirea penală, respectiv sentințele penale prin care s-a dispus amânarea/renunțarea la aplicarea pedepsei, se vor înainta prin serviciile poștale sau serviciile de curierat rapid, având anexate următoarele: copia documentului de identitate și a dovezii înlocuitoare, respectiv ordonanța/sentința, în original;
– în ceea ce privește solicitările de a comunica identitatea persoanei care a condus autovehiculul pe drumurile publice, răspunsul poate fi transmis prin orice mijloace ce asigura transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax sau e-mail;
– cererile privind avizele pe linie de sistematizare se vor depune exclusiv prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestora, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax/e-mail;
– cererile privind istoricul sanctiunilor la regimul circulației pe drumurile publice se pot depune prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestora, respectiv: servicii poștale/servicii de curierat rapid/fax/e-mail, urmând ca în termen de 15 zile, de la data înregistrării documentul să fie comunicat la domiciliul sau reședința titularului permisului de conducere. M.Sandu