Bătrâni ajutaţi cu alimente, de o fundaţie!

0


Persoane vârstnice, fără ajutor, au fost sprijinite de către o fundație, în această perioadă critică datorată pandemiei de coronavirus. Peste 500 de pensionari au primit pachete cu alimente şi produse de igienă, de la reprezentanţii Conservation Carpathia. Acţiunile vor continua.



Fundația Conservation Carpathia a venit în sprijinul comunităților din Rucăr, Lerești, Dâmbovicioara, Valea Mare-Pravăț, Stoienești, Cetățeni, Nucșoara, Arefu. Persoanele cu vârste de peste 65 de ani, din localităţile amintite, au fost vizitate de reprezentanţii fundaţiei care le-au dus pachete cu cele necesare. Săptămâna aceasta, s-a alăturat mișcării de solidaritate în fața pandemiei Covid-19 și a cumpărat și distribuit primele 500 de pachete cu produse alimentare și de igienă, persoanelor în vârstă, fără nicio formă de ajutor, din localităţile amintite. Astfel, oameni de peste 65 de ani, fără sursă de venit sau fără un sprijin din partea familiei, au primit alimente de bază cum ar fi: orez, zahăr, mălai, ouă, ulei, fructe și legume de sezon sau conservate, brânzeturi, miere și produse de igienă, esențiale în această perioadă.
„Toate produsele au fost achiziționate, cât a fost posibil, de la mici producători locali, cu atenție la nevoile oamenilor în vârstă, dar și cu atenție la amprenta de carbon pe care aceste produse sau ambalajele lor o au, respectând o politică strictă de mediu. Distribuirea acestor pachete va fi organizată și se va derula cu regularitate în următoarele 4 săptămâni pentru cele 500 de persoane, atât timp cât va dura situația de urgență, iar vârstnicii vizați nu au posibilitatea de mobilitate.
Cei care doresc să contribuie și să ajute la creșterea numărului de persoane sprijinite în zonă sau să susțină în posibila perioadă de prelungire a situației de urgență sunt rugați să ia legătura cu Fundația Conservation Carpathia pe www.carpathia.org/doneaza. Această acțiune nu ar fi fost posibilă fără cooperarea foarte bună cu autoritățile locale din cele zece comunități. De asemenea, în sprijinul acțiunii au venit partenerii Conservation Carpathia: RTC Proffice care ne ajută cu o donație în produse și procurarea produselor de igienă, cât și o serie de producători locali de la care achiziționăm produse alimentare tradiționale” au transmis reprezentanţii Fundaţiei Conservation Carpathia, într-un comunicat de presă remis redacţiei nostre. M.Sandu