Sportul și Tineretul sunt printre domeniile cele mai grav afectate de pandemie, instaurarea stării de urgență și ordonanțele militare au dus la suspendarea pregătirii sportivilor și oprirea activităților pentru tineri.
Sindicatul Național Sport și Tineret la care sunt afiliate cluburile CSM Pitești, CS Muscelul Câmpulung, DJST Argeș și CSN Bascov, solicită Parlamentului României să sprijine salariații din Ministerul Tineretului și Sportului, unitățile subordonate și federațiile sportive naționale pe toată perioada Stării de urgență care, pentru noi, a însemnat suspendarea activităților, măsura luată cu scopul reducerii riscurilor de infectare cu SARS-Cov-2.
Scrisoarea adresată parlamentarilor
”Salariații din Sport si Tineret au cele mai mici salarii din întreg personalul bugetar, iar o eventuală reducere a veniturilor în urma aplicării unor măsuri de șomaj tehnic, scurtarea programului de lucru sau concedii fără plată pe termen scurt și mediu, ar duce la imposibilitatea de a asigura un trai decent pentru noi și familiile noastre. În aceste condiții este nevoie de susținere a personalului din Sport și Tineret, care nu poate depăși o asemenea perioadă cu reduceri suplimentare ale veniturilor, nivelul actual este la limita suportabilității, necesarul minim fiind asigurat și așa cu greu de la o lună la alta.
Dacă în educație, imediat după suspendarea cursurilor și a celorlalte activități, salariații au primit în scris asigurări (adresă) din partea ministrului că nu le vor fi afectate drepturile salariale pe perioada pandemiei, în domeniul nostru lucrurile au stat cu totul altfel. Ministerul Tineretului și Sportului a trimis în teritoriu numai adrese și decizii prin care a solicitat aplicarea măsurilor de restrângere a activității și suspendare a pregătirii, fără a transmite măsuri de protecție a veniturilor celor care muncesc în subordinea sa.
În urma refuzului MTS de a susține subordonatele și interesele salariaților din Sport și Tineret, SNST s-a adresat Parlamentului, unde a găsit sprijin imediat. Astfel, în baza solicitării noastre, senatorul Bogdan Matei a inițiat un “Proiect de Lege pentru acordarea unor facilități în domeniul tineret/sport, pe perioada Stării de urgență” și l-a înaintat către Biroul Permanent al Senatului cu propunerea de a fi dezbătut și adoptat în regim de urgență. Proiectul a fost semnat imediat de senatorul Preda Radu Cosmin și deputalul Ștefan Ovidiu Popa” se arată în scrisoarea adresată Parlamentului României.
Revendicările sindicaliștilor
Textul propus conține următoarea prevedere: „Drepturile salariale ale angajaților din aparatul central al Ministerului Tineretului și Sportului, unitățile subordonate acestuia și din federațiile sportive nationale nu vor fi afectate ca urmare a măsurilor dispuse cu privire la suspendarea activităților din domeniul tineret și sport”
De asemenea, sunt propuse măsuri pentru sustinerea activității unor structuri sportive, a sportivilor și federatiilor sportive naționale care pregătesc loturi pentru Jocurile Olimpice:
-suspendarea plății chiriei pentru o perioadă de 9 luni de zile pentru structurile sportive,
-asigurarea sprijinului financiar pentru o perioadă de 9 luni de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea susținerii chiriei pentru structurile sportive, altele decât cele aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.
-antrenorii și întregul staff tehnic beneficiază în continuare de indemnizație de lot și alte drepturi ce decurg din calitatea de membru lot național pentru toate categoriile de personal.
-achiziționarea de aparatură sportivă în vederea pregătirii individuale a fiecărui sportiv membru al lotului la domiciliu pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021
-achiziția de programe software privind comunicarea între staff -urile tehnice și sportivii calificați la Jocurile Olimpice, în vederea îndrumării și asigurării suportului tehnic și logistic acestora, în condițiile pregătirii la domiciliu.
Îi mulțumim domnului senator Bogdan Matei, ministrul tineretului și sportului 2018-2019, pentru inițiativa de sprijinire a salariatilor și sportivilor, pentru implicarea și interesul acordat în această perioadă grea prin care trecem cu toții. Urmărim etapele pe care le va parcurge documentul și vă ținem la curent cu stadiul acestuia.
Popa: ”Activitatea se desfășoară în efectiv redus”
Cătălin Popa, directorul clubului CSM Pitești spune că activitatea clubului se desfășoară la limita de avarie: ”Având în vedere că toate competițiile sunt oprite pe perioada stării de urgență, activitatea clubului se desfășoară în efectiv redus. Mulți dintre antrenori au optat să își ia concediul de odihnă. Personalul administrativ asigură permanența și continuitatea clubului. Sperăm ca această situație să nu mai dureze mult timp și lucrurile să revină la normal pentru a ne putea relua activitatea”.
Betini: ”Vrem corectarea inechităților existente”
Dan Betini, liderul sindicatului CSM Pitești care este afiliat la Sindicatul Național Sport și Tineret speră ca parlamentarii să corecteze inechitățile existente: ”Având în vedere că este o situație de criză care a dus la blocarea activității și izolarea populației, noi nu cerem altceva decât ce am cerut anterior. Vrem echilibrarea salariilor din domeniul sportului cu cele din domeniul învățământului. Munca pe care o face un profesor de la LPS Pitești o facem și noi la CSM Pitești. Și ei pregătesc sportivi și noi pregătim tot sportivi, dar la salariu nu este la fel. Oamenii care lucrează în sport au salariile mult mai mici decât cei care lucrează în învățămînt. Angajații din sport nu au avut bani nici înainte, însă de acum încolo va fi mult mai greu. Prin scrisoarea pe care am trimi-o Parlamentului sperăm să se rezolve ceva. Trebuie să se înțeleagă că noi nu cerem bani în plus, ci doar corectarea inechităților care există între sport și învățământ!”.
Popescu: ”Mulți angajați lucrează de acasă”
Liviu Popescu, directorul DJST Argeș spune că unele dintre cerințele adresate de sindicaliști au fost rezolvate: ”Prin Ordonanțele de Urgență 30 și 32, date miercuri de Guvern, am obținut niște clarificări. S-a stabilit ca pe perioada stării de urgență, sportivii și antrenorii care erau încadrați pe contracte de activitate sportivă să primească 75% din salariul mediu. Este ceva asemănător ca șomajul tehnic pentru angajații cu contract de muncă. Conform ultimei adrese primite de la Ministerul Sportului, 30% din efectivul de salariați trebuie să fie permanent la serviciu, iar restul pot lucra și prin sistemul Telemuncă, adică de acasă. Noi avem și centrele de agrement de la Pitești, Nucșoara și Corbeni unde trebuie să avem personal permanent. Sperăm ca situația să revină la normal într-un timp cât mai scurt”. M.D.