Elevii au făcut viziere pentru jandarmi!

0



Mugurel este robotul care i-a făcut cunoscuți pe elevii din Câmpulung, după ce s-au calificat la concursul național de robotică FTC Național Robotics Championship. Această reușită la nivel national i-a trimis pe câmpulungeni tocmai în America. Acum tinerii au ieşit din nou, în evidenţă printr-un gest lăudabil. Au făcut viziere pentru jandarmii argeşeni.


Aceștia au petrecut zile și nopți în laboratorul de informatică al Colegiului Național Dinicu Golescu pentru a-i da viață și un nume lui Mugurel. Robotul Mugurel a luat naștere, dintr-o dorință a directorului Petre Parghel de a aduce în colegiu o imprimantă 3 D.
Watt’s App, echipa elevilor de la Colegiul National „Dinicu Golescu” în vremuri de criză muncește la fel de mult ca și atunci când l-a fabricat pe Mugurel. De data aceasta pentru a fabrica măști de protecție tot cu ajutorul unei imprimante 3 D și au reușit.
Echipa a contribuit cu o donație de viziere, făcută Jandarmeriei Române. Aceștia au un rol important și activ în această perioadă, fiind prezenți în primele rânduri în lupta împotriva COVID-19.
Pentru a continua lupta împotriva virusului COVID-19, echipa, WATT’s UP, a pornit o strângere de fonduri pentru achiziționarea unei noi imprimante 3D, deoarece crearea unei măști durează aproximativ 5 ore, iar numărul cererilor este foarte mare.
,,Ne dorim să contribuim cât mai eficient în combaterea acestei situații nefavorabile și, pentru a realiza acest lucru, trebuie achiziționate atât o imprimantă 3D, cât și materiale necesare suplimentării cerințelor de măști din ce în ce mai ridicate. Sperăm ca prin acest mod să putem învinge împreună acest virus. Important de reținut este că ajutorul fiecăruia contează enorm”, a scris echipa pe pagina de socializare.
Dacă doriți să ne susțineți cauza, puteți dona în contul următor:
RAIFFEISEN BANK
RO04RZBR0000060008291881
(Vă rugăm să specificați că donația este pentru echipa de robotică).
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați la:
Telefon: 0763.257.666 (Mihai Săvulescu)
E-mail: ftcwattsupp@gmail.com. Bogdan Radu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.