„Purtarea măştilor ar putea deveni obligatorie”

0
  • Interviu cu prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare



Situația din județ privind îmbolnăvirile de coronavirus se modifică de la o zi la alta. Se observă o concentrare a numărului de pacienţi la care a fost confirmată infectarea cu COVID 19 pe zona de nord a judeţului. Deşi nu se spune oficial, pare să fie vorba de comuna Godeni acolo unde, un priveghi şi o pomană la care nu au fost respectate măsurile de siguranţă şi distanţarea socială au dus la un val de îmbolnăviri. Au fost luate măsuri stricte în zonă, fiind mărit numărul de patrule iar oamenii legii au umblat din casă în casă pentru a-i face pe oameni să conştientizeze importanţa respectării acestor măsuri. Prefectul judeţului intenţionează ca în perioada imediat următoare să impună purtarea mătilor la fiecare ieşire din asă, în zona de nord a Argeşului.


Am realizat un interviu în care Emanuel Soare aminteşte de măsurile ce au fost luate şi care este situaţia din judeţ. Iată în continuare ce spune prefectul judeţului.
Redactor: Vă rog să aduceţi lămuriri asupra situației din zona Câmpulung.
E.S.-Pe de o parte, din perspectiva situației prezente la nivelul județului, acum 2 zile am avut o creștere foarte mare a numărului cazurilor pozitive (10 care s-au adăugat celorlalte) , în momentul de față avem 27 de cazuri, nu au mai crescut spectaculos. A fost un vârf datorat faptului că într-o scurtă perioadă de timp, în zona Câmpulung, au fost anumite persoane în contact care nu au respectat măsurile de protecție. În urma anchetei epidemiologice toate persoanele prezente la eveniment, au fost izolate la domiciliu și sunt sub supraveghere iar probele sunt în lucru în sensul acesta. Au fost nişte evenimente care se întâmplă în mod normal în sat, a decedat cineva, s-au perindat persoane pe la casa persoanei care era bolnavă. Nu a fost propriu zis un parastas, are legătură cu ideea de priveghi. Sunt două situaţii diferite. Era vorba despre o personă bolnavă, se aşteptau că va deceda şi atunci s-au perindat şi în zona aceea unde s-au produs efectele. De asemenea se pare că a fost tot un fel de parastas într-o casă privată, unde nerespectându-se măsurile de protecție, privind adunările acelea de maxim trei persoane, s-a ajuns aici. Toate aceste lucruri au legătruă cu biserica. Eu acum investighez să văd de ce nu s-au respectat regulile.
R. Aveţi în vedere închiderea localităţii?
E.S.-Această creștere a fost acum două zile, până acum nu s-a mai confirmat nimic. Practic a fost acolo o excepție, ceea ce s-a întâmplat nu reprezintă un risc de răspândire comunitară accelerată , ceea ce ar presupune închiderea localității. Închiderea unei localități este un sistem destul de complex, care ține de nivel național nu local, noi facem toate demersurile aici, dar am luat deja măsurile suplimentare în zonă pentru a ne asigura că oamenii respectă cerințele ca și cum localitatea ar fi închisă.
Au fost sporite controalele
R. Ce măsuri au fost luate?
E.S.-Am suplimentat efectivele de poliție, am suplimentat efectivele de jandarmi, am vorbit cu comitetele locale care s-au întrunit și fac o analiză a situației în acest moment. În funcție de raportul pe care îl vor prezenta noi vom analiza în comitetul județean dacă se impun măsuri suplimentare de genul închiderii localității, vom vedea. Vom corobora datele pe care cele două comitete locale le vor aduce cu datele pe care DSP ul le face în funcție de ancheta epidemiologică și cu datele pe care poliția ni le va pune la dispoziție. Dacă se consideră că sunt premisele pentru declararea unui focar care necesită închiderea localității o vom face fără să st[m pe loc, imediat, dar asta nu ține de noi ține de național. Dar între timp noi luăm măsuri ca și cum localitatea a fost închisă.
R: Puteți să detaliați ce înseamnă măsuri ca și cum localitatea a fost închisă?
E.S.– S-a mers în primul rând pe chestiuni amiabile. Autoritățile locale au mers la domiciliul cetățenilor, i-au informat că este cel mai bine pentru dumnealor să rămână în casă, să își limiteze la maxim ieșirea din gospodărie. Asta s-a întâmplat deja la nivelul comitetului local de Situații de Urgență. În paralel am dispus poliției să suplimenteze echipaje, să facă filtre, să facă puncte fixe în toată zona Câmpulung, nu doar în localitatea despre care vorbim. Iar acum sunt în momentul în care aștept raportul poliției să văd dacă au făcut lucrul acesta.
R: Aveţi în vedere alte măsuri?
E.S.-De asemenea dacă se va impune, în urma analizelor, vom impune și alte măsuri. De exemplu măsuri privitoare la purtarea măstilor de protecție, să fie obligați ca orice persoană care iese din gospodărie să poarte în public măști. Sunt patrule care îi verifică și pe cei izolați la domiciliu, dar verifică și ca persoanele să nu iasă din gospodărie decât cu motive stricte, acelea scrise în ordonanța militară. Ne vom asigura că acest lucru se întâmplă în toată zona Câmpulung.
R: Măsura cu masca nu e impusă deja?
E.S- Nu. O vom impune dacă datele primite ar putea indica o creștere accelerată a transmisiei în comunitate. Nu cred în acest moment că este cazul având în vedere evoluția cazurilor infectate din ultima zi.
Facem investigaţii să vedem dacă medicii cunosc protocoalele
R: Noi ca si județ cum stăm din punct de vedere a COVID? Avem motive de îngrijorare, am văzut că nu se mai dau numărul de persoane izolate în ultima perioadă, care e situația la modul general în județ acum?
E.S.– Deocamdată Argeșul e un județ protejat, o dată prin măsurile luate și nu avem o evoluție rapidă a numărului de cazuri. Ceea ce s-a întâmplat în zona Câmpulung este o excepție dată de faptul că nu au fost respectate măsurile de protecție. Ar putea să fie o situație îngrijorătoare dacă se continuă trendul acesta conform căruia nu se respectă regulile. Noi vrem să ne asigurăm că și la nivelul spitalelor se respectă regulile. Facem investigații pentru a vedea dacă medicii cunosc protocoalele, având în vedere că acum spitalele din zonă, Spitalul Câmpulung, este spital Covid. Astăzi pregătim și spitalul din Valea Iașului pentru a deveni spital Covid. Noi verificăm acum dacă medicii cunosc protocoalele, dacă le respectă și dacă managerii spitalelor își fac datoria în sensul acesta, de pregătire a spitalelor și de respectare a acestor proceduri. Pentru că este posibil ca și din cauza faptului că medicii nu respectă protocalele și nu sunt adevărat profesioniști , să se realizeze o răspândire mai rapidă a virusului în această zonă. Managerii spitalelor din zonă au responsabilitatea de a-și informa personalul medical cu privire la regulile și procedurile care trebuie respectate în abordarea relației cu fiecare pacient care vine la spital. Au obligația sa verifice purtarea echipamentelor de protecție de către personalul medical, să asigure licitațiile necesare pentru procurarea de echipamente și medicamente necesare.
R:Sunt modificări în ceea ce priveste testarea cadrelor medicale?
E.S- Nu. Se testează cadrele medicale care prezintă simptome. În mod greşit s-a spus că sunt testate toate cadrele medicale. Facem demersuri intense de achiziție a testelor rapide, pe care vrem să le aplicăm tuturor cadrelor medicale tocmai pentru a crește cumva șansele de a afla mai din timp dacă persoanele respective au avut boala, dacă au anticorpi, vrem să mergem pe ideea utilizării ca o măsură suplimentară a testelor rapide, pt personalul medical.
R: la momentul la care vorbim nu se fac teste decât cadrelor medicale care au simptomatologie?
E.S– Da, așa este procedura și așa facem. M.Sandu