De la declararea stării de urgenţă, echipaje mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, mai nou, de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au oprit şi verificat zeci de persoane, atât în privinţa deplasărilor cât şi pentru respectarea măsurii izolării. Astfel, în trei săptămâni au fost date peste 3500 de sancţiuni. Printre cei sancţionaţi se numără şi 34 de pesoane care nu au respectat măsura izolării. În ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Armatei și din cadrul altor structuri au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș. Au fost verificate 1693 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină. Au fost constatate 176 de sancțiuni, în valoare de 331.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. De la începutul stării de urgență, în Argeș, pentru nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației, impuse prin ordonanțele militare, au fost constatate 3757 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 5,55 milioane lei. Pentru nerespectarea măsurilor de izolare sau carantină, în Argeș au fost aplicate 34 de sancțiuni, în valoare de 115.000 lei. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525