Va începe recensământul bugetarilor

0

În curând se va şti cu exactitate câţi angajaţi are statul român, asta după ce se vor centraliza toate datele din ţară. Astfel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că a început înrolarea tuturor angajaţilor statului roman în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii. „Au început demersurile de înrolare a tuturor angajaţilor plătiţi/angajaţi de statul roman (direct sau sub forma patronatului) în REVISAL. Am comunicat Inspecţiei Muncii decizia mea de a începe acest proiect ambitios, pe care o sa îl urmaresc, etapă cu etapă. Acum în Revisal sunt 1,4 milioane de angajaţi contractuali (prin contract de muncă) la entităţi ‘de stat’. ‘De stat’ = instituţii publice sau entităţi private controlate de stat. Revisal/Reges + ANFP + militarizate, ar da 1.700.000. La Ministerul Finantelor este o situatie foarte utila: Posturi ocupate în sectorul bugetar (acolo sunt 1.200.000). Toate aceste date sunt utile, dar trebuie să avem o singură sursă, interogabilă şi actualizată constant cu toate informaţiile necesare care să ne dea imaginea totală a celor care muncesc”, a anunţat ministrul. S.M.