S-au dezlănţuit cu Pandurii!

0



Deşi este pauză competiţionlă totală, în ceea ce priveşte fotbalul, fără campionat în desfăşurare, fără antrenamente şi amicaluri, încercâm să menţinem vie memoria microbiştilor argeşeni, în ceea ce priveşte actuala desfăşurare a campionatului Ligii a II-a, un campionat în care, la întreruperea lui acum două săptămâni, CS Mioveni se afla pe locul 2 iar FC Argeş pe poziţia a 4-a. Şi am început cu o retrospectivă a meciurilor disputate de CS Mioveni, 23 de partide în urma cărora a acumulat 39 de puncte, fiind pe locul secund în clasament.


Etapa 15: CS Mioveni – Pandurii Tg Jiu 4-0
Galben-verzii au câştigat clar, cu 4-0, cu Pandurii Tg Jiu, meciul din etapa a 15-a a Ligii a II-a. Pentru CS Mioveni a deschis scorul Măzărache, iar Hergheligiu l-a majorat până la pauză, în timp ce în repriza a doua, golurile au fost marcate de Burnea şi Anghelina din 11m. La CS Mioveni, a reintrat în repriza secundă Ionuţ Rădescu, jucător care a stat departe de gazon o bună perioadă, din cauza unei accidentări. Etapa următoare de campionat, CS Mioveni va sta, deoarece adversarul, Daco -Getica s-a retras, iar următorul meci va fi în etapa a 17-a, cu Rapid, pe propriul teren.
CS MIOVENI – PANDURII TÂRGU JIU 4-0
Stadion: Orăşenesc (Mioveni – Argeş);
Abitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenţi: Petruţa Iugulescu (Târgovişte) şi Mihaela Ţepuşă (Bucureşti); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova); Observatori: Fevronia Ion (Craiova) şi Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).
►CS Mioveni: Val. Sima – Rob. Ghiţă, Rob. Gherghe, Coşereanu (65 Rădescu), Anghelina, M. Şerban, Burnea (cpt.), Massaro (74 Traşcu), Măzărache (81 Cioargă), Hergheligiu, Ct. Alexe
Rezerve: Fl. Croitoru – Işfan, Cioargă, Rădescu, Celea, Traşcu, Ed. Stoica
Antrenor: Marius Stoica
►Pandurii: Iul. Dinu – Oiţă (cpt.), P. Chiş, Vasilescu, D. Ciobanu, Trancă, Erhard (28 Lu Yuefeng), Takahashi, Rasoveanu, Nichifor (80 Şendroiu), D. Unguru (62 Filip)
Rezerve: Mih. Cotolan – R. Filip, Lu Yuefeng, Rob. Bratu, Cuţitoiu, Şendroiu, Al. Dinu
Antrenor: Tiberiu Bălan
Cum s-au marcat golurile:
►Min 7 1-0 Simon Măzărache înscrie cu capul de la bara a doua, după o centrare a lui Hergheligiu de pe dreapta
►Min 23 2-0 Andrei Hergheligiu şutează plasat pe lângă portar, de pe loc, de la 16 metri, şi majorează diferenţa pe tabelă
►Min 57 3-0 Corner pentru gazde de pe stânga, Ionuţ Burnea se ridică şi înscrie cu capul de lângă fundaş, din 6 metri
►Min 73 4-0 Măzărache este faultat în careu de portar, după ce scapase singur. Penalty-ul este transformat de Marian Anghelina. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.