Societate amendată

0


Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au făcut controale pe linia sustragerii, transportului și comercialzării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la o societate comercială din localitatea Stoenești, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos. În urma verificărilor s-au constatat diferente între stocul scriptic şi stocul faptic, ca urmare a expedierii de material lemnos fără documente legale. Administratorul a fost amendat cu 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, totodată fiind confiscată valoric cantitatea de aproape 6 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 650 de lei. M.S.