Evenimente

0


– 1527: Trupele conduse de Carol, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori.
– 1536: Regele Henric al VIII-lea ordonă ca Biblii în limba engleză să fie plasate în fiecare biserică.
– 1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu.
– 1682: Ludovic al XIV-lea al Franței își mută întreaga curte la Versailles. Versailles va deveni sediul oficial al guvernului Franței.
– 1791: Prin decretul purtând această dată, Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.
– 1849: Trupele revoluționare maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani sunt înfrânte decisiv de către armata lui Avram Iancu.
– 1885: A fost emis un decret regal privind aprobarea tomos–ului prin care Patriarhia de Constantinopol recunoștea Biserica Ortodoxă Română ca autocefală.
– 1888: Victor Babeș face primele vaccinări antirabice la București.
– 1889: Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziției universale din Paris
– 1899: România participă la prima Conferință a Păcii, care a avut loc la Haga. La acest forum internațional se încheie Convenția asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.
– 1910: George al V-lea devine rege al Angliei după moartea tatălui său, Eduard al VII-lea.
– 1919: În Afganistan începe al Treilea Război anglo-afgan. Se va termina cu un armistițiu la 8 august 1919.
– 1928: La Alba Iulia are loc o mare adunare convocată de Partidul Național Țărănesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal să demisioneze.
– 1937: Aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey. Victime, 36 de pasageri și membri ai echipajului.