Iubita minoră „i-a produs” 70.000 de franci!

0
  • Exploatată sexual în Elveţia



Racolată prin metoda Loverboy, o adolescentă în vârstă de 17 ani, din Piteşti, a ajuns să fie exploatată sexual de cel alături de care credea că va trăi fericită. Când şi-a dat seama că este folosită doar pentru a produce bani, fata a vrut să-l părăsească şi chiar şi-a făcut alt iubit. A mâncat o bătaie soră cu moartea, ceea ce a determinat-o să facă plângere împoriva lui. Când a aflat că poliţiştii sunt pe urmele sale, Ionel C. de 33 de ani, din comuna Merişani, a încercat să fugă. A fost prins la Sibiu.


„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iunie 2019 – ianuarie 2020, inculpatul C.I. a recrutat o persoană vătămată minoră asupra căreia a exercitat agresiuni fizice, cât și amenințări și a constrâns-o să accepte practicarea prostituției, într-un club de pe teritoriul Elveției, sumele de bani obținute fiind transferate în totalitate către suspect. La data de 06.05.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Argeș, în urma căreia au fost ridicate obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie. În cursul zilei de astăzi, inculpatul C.I. urmează să fie prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi JudețeanArgeș”, a transmis Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, într-un comunicat de presă.
A încercat să fugă
Anchetatorii au stabilit că Ionel C. de 33 de ani, din comuna Merişani, a cunoscut-o pe fată în urmă cu doi ani, când ea avea 15 ani. Împreună au avut o relaţie iar în vara anului 2019, a convins-o să plece împreună în Elveţia, unde el avea nişte prieteni, sub pretextul de a-şi găsi de lucru. Ajunşi acolo, a dus-o într-un club unde a obligat-o să se prostitueze. Toţi banii obţinuţi îi trimitea la Ionel C. Anchetatorii au stabilit că în cele 6 luni cât a fost exploatată, fata a obţinut în jur de 70.000 franci elveţieni, sumă care a ajuns la argeşean. Acesta se ducea perodic la ea în Elveţia cel mai des primind banii acasă. În ianuarie, tânăra nu i-a mai trimis, ceea ce l-a înfuriat foarte tare. S-a dus la ea în Elveţia şi a aflat că fata şi-a găsit un iubit şi vrea să renunţe la prostituţie. A bătut-o crunt, obligând-o să îşi vândă trupul. Plină de vânătăi, tânăra a reuşit să scape, a venit în ţară şi i-a făcut plângere la BCCO Piteşti. După ce a aflat că oamenii legii sunt pe urmele sale, Ionel C. a vrut să fugă. Se spune că intenţiona să ajungă la prietenii lui în Elveţia. Ofiţerii de crimă organizată au dat maşina în urmărie, individul fiind prins la Sibiu, în trafic şi adus înapoi. Ieri Tribunalul Argeş a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.  M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.