- Firmele afectate de pandemie vor să-și repornească afacerile
Potrivit directorului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), Florin Nancu, peste 47.200 de cereri au fost depuse de către întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul programului IMM Invest, până la momentul actual.
„Avem un număr de 22 de parteneri bănci cărora le mulţumesc. Aş vrea să punctez amploarea acestui program. De ce spunem că este cel mai important program? Pentru că îmbină cele trei componente ale unei finanţări, şi anume: un credit bancar prin cele 22 de bănci, o garanţie de la stat şi alocaţii financiare nerambursabile, adică dobândă zero, comision de administrare zero, comision de risc zero şi comision de garantare zero. România este singurul stat din UE-28 care a obţinut prin derogare o schemă de ajutor de stat cu garanţie de maxim 90%. În celelalte state este de 80%. Magnitudinea şi importanţa acestui program este dată şi de numărul de beneficiari. Prin schemă ne-am propus să ajutăm minim 40.000 de IMM-uri. În acest moment, sunt cereri de 47.232 depuse de către întreprinderile mici şi mijlocii”, a declarat Nancu în cadrul unei videoconferințe. Acesta a adăugat, prin intermediul acestei scheme de ajutor, pe baza datelor existente, sunt sprijinite în mod indirect în jur de 613.000 de locuri de muncă. „În acest moment, din datele pe care le avem, ajutăm cam 613.000 de locuri de muncă. Un alt aspect legat de acest program este magnitudinea cifrei. După cum bine ştiţi, prin Legea 346, Guvernul este mandatat să aloce 2% din PIB. Este pentru prima dată în istoria României când un Guvern alocă, printr-un program pentru IMM-uri, aproximativ 2% din PIB. Avem un plafon de garantare de 15 miliarde (de lei, n.r.) la care se adaugă dobânzile, comisioanele de garantare, de această schemă de ajutor de stat de un miliard (de lei, n.r.). Un alt aspect pozitiv e legat de eliminarea acelui criteriu toxic pentru IMM-uri, de tipul „primul venit, primul servit”. Este primul program care nu mai funcţionează după această regulă. Dacă avem un număr de înscrişi de 47.000 de întreprinzători, cererile de clarificări şi dialogul acesta pe care îl avem zilnic este aproape dublu, la 77.000 de IMM-uri”, a explicat oficialul FNGCIMM.
Statul asigură 90% din valoarea creditului
IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni. Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanţările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii şi până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici şi micro. Durata finanţării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor acordate în numele şi contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat, până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire. M.D.