Ce se va întâmpla cu evenimentele în 2020

0



Pe parcursul stării de urgență, care ne-a forțat să stăm în casă, am învățat să ne adaptăm situației. Astfel, am găsit plăcerea în timp de calitate petrecut alături de familie, am descoperit activități care să ne relaxeze sau am învățat lucruri noi. Evident, mereu cu gândul la toate cele pe care abia așteptăm să le facem când totul o să revină la normal. Însă dacă ne uităm la această perioadă care a afectat întreaga lume, întoarcerea la normalitate o să dureze mai mult decât credeam. Mare parte din serviciile obișnuite de care ne bucuram, rămân în continuare închise. Nu știm când o să ne putem întoarce la birou, să luăm cina într-un restaurant sau să mergem să vedem un film la cinematograf.

Iar când vine vorba de evenimentele mai mari pe care le așteptam cu entuziasm, mare parte din ele au fost anulate, reprogramate sau  pentru altele, încă se așteaptă o decizie. Iată care sunt câteva dintre cele mai îndrăgite evenimente naționale și internaționale care nu se vor mai ține anul acesta.

2020, fără festivaluri și concerte

La nivel internațional, organizatorii marilor festivaluri s-au văzut nevoiți să rateze ediția de anul acesta. Probabil cel mai faimos dintre toate, festivalul Coachella din California, unde în fiecare an performează cele mai mari nume din muzică, a fost anulat. În aceeași situație se află și Burning Man (Nevada), Glastonbury Festival (Anglia) sau Primavera Sound Festival (Barcelona). Artiști precum Madonna, Pearl Jam, Elton John sau The Rolling Stone au decis să-și amâne turneele.

În ceea ce privește publicul românesc, există festivaluri care și-au construit un nume în ultimii ani, cu un public din ce în ce mai mare. Majoritatea dintre ele au fost anulate, precum Awake iar altele încearcă să găsească soluții pentru a se muta spre finalul anului. Sunwaves, cel mai mare festival de muzică house de la malul mării, încă așteaptă să ia o decizie. Strategie valabilă și pentru trei dintre cele mai mari evenimente de la noi: Electric Castle, Untold și Neversea.

Cu speranța că vom putea totuși participa la aceste festivaluri, atunci când o să fie sigur și fără să pună probleme de orice fel, ne petrecem zilele de carantină încercând să găsim diferite modalități de distracție. Așa cum era de așteptat, online-ul are multe de oferit. Petrecerile se țin acum prin transmisii live, tot mai multe entități culturale încearcă să țină pasul și să atragă publicul prin spectacole difuzate în online. Avem la dispoziție jocuri video și cazinouri online care se întrec cu cel mai mare bonus de bun venit pe care-l pot oferi.

Netflix și HBOgo ne suplinesc nevoia de filme și seriale, acum că cinematografele au fost închise iar teatrele au pus cap la cap, ediții de transmisie online ale unor piese mai vechi. Variante există și ne ajută să ne menținem echilibrul ca mai apoi, ușor – ușor, să ne putem întoarce la un curs normal a vieții.

Evenimente internaționale anulate

Pe lângă competițiile sportive, anul 2020 urma să aducă o mulțime de evenimente, festivaluri, show-uri și concerte, pandemia globală afectând industrii uriașe.

Festivalul Internațional de Film Cannes 2020, aflat la ediția cu numărul 73, era programat pentru luna mai. După ce s-a încercat o amânare pentru luna iunie, organizatorii au decis să aștepte până la a lua o decizie, sperând să-l poată muta în toamnă.

Salonul Auto de la Paris, cunoscut și sub numele de Mondial de l’Automobile, deși stabilit să înceapă la finalul lunii septembrie, a fost anulat. De menționat este faptul că toate saloanele auto importante de anul acesta au fost anulate, începând cu Geneva, New York și Detroit. La ediția de anul acesta, Dacia plănuia să lanseze modelul – concept electric Dacia Spring, la Geneva.

Cei care îndrăgesc poveștile distopice ale filmelor SF, animațiilor sau jocurilor de succes din categoria anime, așteptau cu nerăbdare ediția din acest an a Festivalului East European Comic Con de la Romexpo. Momentan, evenimentul a fost mutat din luna mai la începutul lui decembrie.

Pasionații de tehnologie care urmăresc de aproape toate progresele tehnologice și lansările marilor companii sunt și ei în incapacitatea de a participa la evenimentele anului. Cea mai mare conferință a anului are loc în luna mai în California și poartă semnătura gigantului Google. Cei 5000 de participanți ai Google I/O Conference vor trebui să aștepte până anul viitor.

Competițiile sportive care au de suferit

Campionatul European de Fotbal 2020, stabilit pentru intervalul 12 iunie – 12 iulie, a fost anulat. Acesta se va disputa în iunie 2021, veste care a stârnit o mare dezamăgire printre pasionații de fotbal.

Uniunea Europeană de Gimnastică a anunțat suspendarea competițiilor de primăvară, care erau stabilite pentru luna aprilie și mai. Campionatul European feminin trebuia să aibă loc la Paris în timp ce Campionatul masculin era găzduit de Baku. Încă nu se știe dacă au fost anulate sau se lucrează la o metoda de reprogramare a acestora, pentru finalul anului. Aceste competiții erau extrem de importante deoarece reprezentau etapa de calificări la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Japonia s-a pregătit intens în ultimii ani, făcând investiții uriașe în dezvoltarea unui plan și a unei infrastructuri care să susțină acest eveniment. Motiv pentru care, Shinzo Abe, premierul Japoniei și-a luat timp de gândire înainte de a decide anularea evenimentului care aștepta în jur de 200 de state participante și mai mult de 11 mii de sportivi care să se întreacă în cadrul competiției.

Pe terenurile de tenis, situația este aceeași. Inițial, sezonul de tenis a fost oprit pentru 6 săptămâni, decizie luată de ATP și WTA. Indian Wells a fost prima mare competiție anulată, urmată de Miami Open. Între timp, Wimbledon 2020 a fost nevoit să intre în carantină, închizând totodată ușile tuturor competițiilor de tenis ale anului.

Premier League și-a întrerupt campionatul, după ce mai multe nume celebre din campionatul britanic au contractat coronavirus și s-a dispus intrarea în carantină. În aceeași situație se găsesc toate competițiile UEFA, incluzând Champions League sau Europa League.

Asistăm la o pagină de istorie în curs de scriere, fiind prima oară de la al Doilea Război Mondial când celebra competiție Wimbledon nu se desfășoară. În același fel, Jocurile Olimpice, de la apariția lor până astăzi, au mai fost anulate doar cu două alte ocazii, în timpul celor două Războaie Mondiale.