O dovadă clară a inconştienţei de care a dat dovadă o femeie în vârstă de 36 de ani, este faptul că deşi ştia că trebuie să rămână în izolare în casă, şi-a luat copilul şi împreună cu el a plecat la magazin. Asta deşi ambii erau contacţi direcţi au unei paciente confirmată cu coronavirus. A fost prinsă fiind plasată în carantină. A urmat un alt scandal, fratele acesteia înjurându-i pe jandarmii care doreau să o ducă pe femei şi pe copilul acesteia în centrul instituţionalizat.
Duminică, oamenii legii au făcut verificări la o locuinţă din Câmpulung, unde membrii familiei ar fi trebuit să se afle în izolare. Asa după ce mama acestora a fost internată pe data de 2 mai, într-un spital suport COVID, fiind confirmată cu coronavirus. Bătrâna are mai mulţi copii şi nepoţi şi locuiau cu toţii în aceeaşi casă. Potrivit măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, toţi aveau obligaţia de a sta în izolare la domiciliu fiind contacţi direcţi. În timpul verificărilor s-a constatat că fiica în vârstă de 36 de ani şi băieţelul acestuia de 6 ani, nu erau acasă.
Au fost date două amenzi
Au pornit înj căutarea ei şi a fost găsită în apropierea unei benzinării. Îşi luase copilul şi împreună mergeau la magazin, la cumpărături. Cei doi au fost luaţi de personalul ISU Argeş, pentru a fi băgaţi în carantină instituţionalizată. Femeia însoţită de jandarmi a mers acasă pentru a-şi lua bunurile necesare în perioada carantinării. Fratele acesteia a făcut scandal, adresând injurii oamenilor legii de parcă aceştia ar fi fost vinovaţi că rudele sale nu au respectat măsura izolării. Femeia a fost amendată cu 2.000 de lei iar fratele acesteia cu 500 de lei. M.Sandu