Pacienţi vindecaţi de COVID-19 donează plasmă pentru cei infectaţi!

0

Aparatul de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Pitești a fost pus în funcţiune joi. Primii doi pacienţi vindecaţi de coronavrius, care au acceptat să doneze plasmă pentru însănătoşirea altor persoane infectate, au fost programaţi pentru recoltare. O asistentă medicală care era eligibilă a donat plasmă tot ieri, în total fiind, trei donatori. M.S.

Aparatul de plasmafereză a fost pus la dispoziție, cu titlu gratuit, pentru un an, în urma unui protocol încheiat pe 15 aprilie între DSP Argeş şi firma Besmax Pharma. Acesta poate ajuta la vindecarea pacienților COVID, prin tratamentul cu plasmă umană hiperimună colectată de la convalescenţi.

Acest lucru este posibil datorită unor oameni altruiști, care au fost de acord să doneze plasmă pentru vindecarea semenilor lor, infectați cu virusul COVID-19.  Donatorii se încadrează în procedura națională de donare de sânge, beneficiază de toate drepturile unui donator de sânge, iar sănătatea lor nu este deloc pusă în pericol.

Astăzi sau fost programați primii doi donatori, cărora le-a fost recoltată plasmă. Este vorba de un bărbat din Piteşti şi unul din Costeşti. Ei au răspuns apelului făcut de autorități și au fost selectați din totalul de 72 de argeșeni care s-au vindecat până în prezent. Potrivit directorului Centrului de Transfuzie Sanguină Pitești, Monica Chiran, foarte mulți dintre argeșenii vindecați de COVID și-au arătat disponibilitatea de a dona plasmă.

Tot joi, o asistentă medicală din Pitesti, care era programată doar pentru verificare, a fost eligibilă si a fost programată tot azi. A reuşit să doneze, existând astfel 3 donatori într-o zi.

Aproximativ 30 dintre pacienţii vindecaţi au fost însă excluși, fie din cauza vârstei, fie pentru că sufereau de alte afecțiuni.  A fost găsit și un al patrulea donator, care însă nu a avut venele potrivite pentru a dona plasmă.

Totuși, acesta va dona sânge, din care se poate apoi separa plasma. Prin ordinul 654 al ministrului Sănătății se descrie metodologia corectă de recoltare și administrare a plasmei de la pacienții COVID vindecați de acest virus.

Prefectul Emanuel Soare îi îndeamnă și pe cei care se vor vindeca în perioada următoare să doneze plasmă, pentru a contribui, în acest fel, la însănătoșirea unui număr cât mai mare de oameni.