Va fi suplimentat numărul de autobuze

0


S.C. Publitrans 2000 S.A. anunță, ca va fi suplimentat numărul de autobuze ca după ridicarea resticțiilor de deplasare să poată fi respectate măsurile de prevenire împotriva răpândurii infectării cu COVID-19. „Pentru prevenirea îmbolnăvirii şi răspândirii virusului COVID-19, călătorii vor trebui să respecte o serie de reguli, în conformitate cu recomandările transmise de către autorități. Astfel, urcarea în autobuz va fi condiţionată de purtarea măştii de protecţie. Respectarea regulilor de distanţare, respectiv păstrarea unei distanţe de 1 metru în autobuz, în staţiile de parcurs şi la punctele de vânzare, este deosebit de importantă. Scaunele care vor putea fi utilizate vor fi marcate cu verde, iar călătorii vor fi rugaţi să ocupe numai aceste locuri. Totodată, va trebui evitată aglomerarea autobuzului, întrucât capacitatea maximă de transport va fi de 50 de persoane. În perioada următoare, în interiorul mijloacelor de transport se vor lipi afişe care conţin noul set de reguli ce trebuie respectate în utilizarea serviciului de transport public local şi stickere care vor marca scaunele pe care călătorii au voie să se aşeze”, precizează Primăria Piteşti într-un comunciat de presă. După data de 15 mai 2020, care presupune o mai mare mobilitate a cetățenilor, atât în localitate, cât și în afara ei, Primăria Municipiului Pitești desfășoară, în intervalul 13 – 15 mai, ample acțiuni de dezinfecție a orașului, menite să prevină răspândirea epidemiei de COVID-19. Astfel, pe timp de noapte, sunt dezinfectate străzile principale și bulevardele, precum și zonele din jurul piețelor și al platformelor de gunoi, cu ajutorul mijloacelor mecanizate. De asemenea, este reluată și curățarea și dezinfectarea parcurilor și a locurilor de joacă, precum și a altor spații publice, locuri care vor fi mai intens accesate de către cetățeni odată cu ridicarea restricțiilor de circulație. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.