Amânarea ratelor, până pe 15 iunie

0



O altă decizie importantă a fost luată de guvernanţi pentru cei care au rate. Astfel, Guvernul a a­dop­tat în ultima şedinţă şi o Ordo­nanță de Urgență care cuprinde mai multe prevederi printre care prelungirea termenului până la care românii pot solicita amânarea ratelor la bănci până la data de 15 iunie 2020.


Executivul a decis să prelungească interdicția furnizorilor de electricitate, gaze naturale, apă sau canal, să deconecteze utilizatorii, pe perioada stării de urgență informează digi24.ro. „Va fi prelungită până la 15 iunie 2020 posibilitatea de eliberare a solicitărilor pentru amânarea ratelor celor care nu pot să le plătească. Până la data de 15 iunie 2020 instituțiile de credit vor evalua aceste cereri și în același timp pe perioada stării de alertă se interzic deconectările utilizatorilor de la gaze, electricitate, apă și canal”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, la finalul ședinței de guvern. Până acum 126.493 de persoane fizice și juridice au beneficiat de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, a anunțat şi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Cum se solicită amânarea ratelor
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor (bănci sau IFN-uri) o solicitare prin telefon sau pe emai mai scrie digi24.ro. Astfel, se poate opta pentru suspendarea ratelor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și nouă luni. Banca analizează solicitarea și o aprobă în condițiile prevăzute de normele de aplicare. În afară de creditele ipotecare, dobânda se capitalizează la soldul creditului, pentru perioada de suspendare, iar suma se plătește eșalonat. Adică, orice credit care nu este ipotecar adună dobândă, pentru perioada în care este suspendat. În cazul creditelor ipotecare contractate de persoane fizice nu se mai adaugă dobândă la dobândă. „Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă, creanță la care dobânda este 0%”, se arată în Ordonanța de Urgență.
Condiții impuse firmelor
Pentru întreprinderile individuale și familiale, persoane fizice autorizate, profesii liberale sau persoane juridicie care au contracte de credit sau de leasing, amânarea ratelor se poate face dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții. Astfel, aceste firme trebuie să aibă întreruptă activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autorități pe perioada stării de urgență și să dețină certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei sau certificatul de situații de urgență prin care se constată pe baza declarației pe propria răspundere că veniturile sau încasările au scăzut cu 25% în luna martie prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie. De asemenea, pentru a-și amana ratele, respectivele firme nu trebuie să fie în insolvență.
Ordonanța de Urgență adoptată prevede și prelungirea termenului pentru eliberarea certificatului pentru situații de urgență până la data de 31 mai, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan. S.M.