Tânăr de 29 de ani, spânzurat!

1



Tragedie petrecută ieri dimineaţă într-o familie din comuna Dârmăneşti! Un tânăr în vârstă de 29 de ani, şi-a pus capăt zilelor. Trupul lui a fost găsit sprânzurat de o grindă a acoperişului casei! A lăsat un bilet de adio însă motivul care l-a împins pe Mihai L. la sinucidere nu este cunoscut.


Trupul neînsufleţit al lui Mihai L. a fost găsit marţi dimineaţă, de membrii familiei sale. Acesta locuia alături de părinţi şi fraţi, la Dârmăneşti. În cursul nopţii, când toţi ai casei dormeau, Mihai a scris un bilet de adio şi a ieşit din cameră hotărât să îşi ducă intenţiile la final. Şi-a făcut laţ dintr-un cablu electric şi s-a spânzurat de o grindă a acoperişului. Dimineaţă când a fost descoperit, era mult prea târziu ca să se mai poată face ceva. Echipajul medical sosit la faţa locului a putut doar să constate decesul.
Nu ştie nimeni motivul
Mihai L. a lăsat un bilet de adio în care îşi cerea iertare celor dragi pentru gestul lui, însă, nu a explicat şi motivul care l-a împins la aşa ceva. Nici măcar rudele sale nu îşi dau seama ce l-a determinat, asta cu atât mai mult cu cât, în ultimele zile nu a dat nici cel mai mic semn de slăbiciune. Mihai L. nu era căsătorit. Tânărul a lucrat în Anglia şi s-a întors în ţară în urmă cu aproximativ şase luni. S-a angajat la o firmă din Dârmăneşti iar la declanşarea pandemiei a intrat în şomaj tehnic. De aproximativ o săptămână îşi reluase activitatea. Ba mai mult de atât, luni a lucrat la maşina sa, reparând-o. Familia apreciază că toate acestea lucruri sunt semne că Mihai se gândea la viitorul lui nicidecum să plece în mormânt. Acesta nu era cunoscut cu afecţiuni depresive sau de altă natură, tocmai de aceea pentru apropiaţi, moartea lui rămâne un mister. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş. M.Sandu


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.