Consult medico sportiv, obligatoriu

0



În protocolul emis de Federaţia se face referire la modalitatea în care echipele trebuie să facă antrenamentele.


“În cazul în care structurile sportive consideră că este necesară reluarea imediată a antrenamentelor, sportivii și persoanele absolut necesare pregătirii sportive vor putea intra în cantonament, urmând a fi testate RT-PCR pentru COVID-19 și examinate medical de trei ori, astfel: # la intrarea în baza de cantonament; # în ziua a 7-a; # în ziua a 14-a. În cazul în care se dorește, înaintea reluării antrenamentelor, sportivii și persoanele necesare pregătirii sportive au posibilitatea de a sta o perioadă de 14 zile în izolare la domiciliu, împreună cu toate persoanele care locuiesc la acel domiciliu. Ulterior, premergător întoarcerii la antrenamente, trebuie să se testeze RT-PCR pentru COVID-19. Prelevarea probelor se va face în baza de antrenament (fără a părăsi incinta). În cazul în care rezultatul uneia dintre aceste persoane este pozitiv în cursul acestei perioade, vor fi urmate procedurile descrise de autoritățile sanitare.Pe tot parcursul acestei perioade, antrenamentele se vor desfășura individual sau în grupuri de cel mult patru persoane, care nu își vor schimba componența pe parcursul celor 14 zile” se specifică în protocol. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.