Sfinţii zilei

0



✝) Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir; Ap. Fapte 10, 21-33; Ev. Ioan 7, 1-13.


Aducerea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir la Moscova
În zilele binecredinciosului şi marelui domn Vasile Dimitrievici, singurul stăpânitor al Rusiei, şi în vremea Sfântului mitropolit Ciprian, a fost năvălirea lui Temiraxac, împăratul agarenilor, asupra pământului Rusiei. Acela, sculându-se cu mare putere de la Răsărit şi prădând multe împărăţii, a ajuns în părţile Rusiei. Deci, apropiindu-se de hotarele pământului Rezeanului, a luat cetatea Eleciul, a robit pe voievodul Eleciului şi a ucis o mulţime de creştini, căci era mare urător şi cumplit chinuitor al neamului creştinesc. Deci auzind marele domn Vasilie Dimitrievici acest lucru, şi-a adunat oastea sa şi s-a dus în cetatea Colomnei. De acolo plecând, a stat la malul râului Ochi, făcând tabără împotriva vrăjmaşului, iar Temiraxac a stat într-un loc 15 zile. Şi înştiinţându-se marele domn şi toată oastea creştinească de marea putere a păgânului împărat, care venise cu oşti fără de număr, şi auzind despre scopul lui cel rău, şi-a ridicat mâinile spre cer împreună cu toţi ostaşii săi şi se ruga cu lacrimi Domnului şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru izbăvirea sa de acel agarean fără de Dumnezeu. Ei chemau în ajutor pe cei mai mari plăcuţi ai lui Dumnezeu, pe Sfinţii Ierarhi Petru şi Alexie, pe Cuviosul Serghie şi pe ceilalţi sfinţi făcători de minuni ai Rusiei. Apoi a trimis în cetatea Moscova, la părintele său cel duhovnicesc, la preasfinţitul mitropolit Ciprian, ca să poruncească poporului să facă post şi rugăciune, şi să trimită în cetatea Vladimirului, ca să ia de acolo icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să o aducă în Moscova, pentru apărarea cetăţii împărăteşti a Rusiei.