- Viața în țara noastră este din ce în ce mai scumpă
Conform datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât la 0,3% în luna aprilie 2020, de la 0,7% în luna martie 2020, în timp ce în Uniunea Europeană a coborât până la 0,7%, de la 1,2% în luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Cehia, Polonia, Ungaria şi România.
Comparativ cu situaţia din luna martie, rata anuală a inflaţiei în luna aprilie a scăzut în 26 de state membre şi a rămas stabilă într-o singură ţară. În România, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 2,3% în luna aprilie, de la 2,7% în luna martie.Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în Cehia (3,3%), Polonia (2,9%), Ungaria (2,5%) şi România (2,3%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Slovenia (minus 1,3%), Cipru (minus 1,2%), Estonia şi Grecia (ambele cu minus 0,9%).
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,72%
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna aprilie a acestui an, de la 3% în luna martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,72%, serviciile cu 3,06%, iar mărfurile nealimentare cu 0,53%. Preţurile de consum în luna aprilie 2020, comparativ cu martie, au urcat cu 0,26%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,42%. „Preţurile de consum în luna aprilie 2020 comparativ cu luna aprilie 2019 au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) faţă de precedentele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,6%”, se menţiona în comunicatul INS. Prognoza de inflaţie a Băncii Naţionale a României pentru acest an este de 3%. M.D.