- Preşedintele FRF a făcut precizări pentru cazul în care o echipă are un bolnav de coronavirus
Una dintre cele mai arzătoare întrebări cu privire la fotbalul românesc, în contextul actual, ține de modul în care se va desfășura sezonul dacă un jucător va fi descoperit infectat cu COVID-19. Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit despre eventualele măsuri care s-ar putea lua, în cazul în care scenariul va apărea.
Deși existau zvonuri că o echipă pierde la ”masa verde” meciul / meciurile dacă se va întâmpla așa ceva, președintele FRF a infirmat posibilitatea aceasta, în emisiunea ProSport Live. Citat de prosport.ro şi liga2.prosport.ro, până în acest moment, nu sunt toate aspectele puse la punct, întrucât problema trebuie privită din toate unghiurile, a punctat Răzvan Burleanu. În aceste zile, au loc discuții între FRF și LPF, iar cluburile vor fi și ele întrebate despre variantele care se prefigurează și care pot fi luate în calcul. Cert este că, la prima vedere, întrecerile vor continua, după ce se dă startul, dacă la o echipă apar cazuri puține de COVID-19.
”Întrecerea va continua indiferent de situație”
În perioada următoare, vor fi conturate strategii cu privire la modul după care se va acționa dacă o echipă va avea un număr mare de jucători testați pozitiv sau / și dacă mai multe echipe vor anunța cazuri de infectare, a precizat Răzvan Burleanu. Răspunzând la întrebarea ce se întâmplă dacă la o echipă e depistat un caz de COVID-19?, Răzvan Burleau a spus: ”Nu știu neapărat dacă în protocolul medical e trecut așa ceva, dar noi am solicitat deja Ligii Profesioniste de Fotbal să consulte cluburile din Liga 1 cu privire la aceste scenarii pe care le putem identifica după ce vom relua competițiile. În momentul de față am primit un răspuns cu privire la acest lucru din partea LPF, dar trebuie să mai analizăm. Vom consulta și cluburile din Liga 2, pentru că ele vor începe mai târziu competiția, în 4 iulie, comparativ cu Liga 1 care începe pe 13 iunie. Asta dacă tot planul poate să fie pus în implementare, după care vom înainta scenariul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. În momentul de față, ideea este că întrecerea va continua indiferent de situația în care se va afla unul sau altul dintre cluburi. Asta e poziția LPF în momentul de față. Nu știu ce se întâmplă dacă mai multe echipe vor avea jucători infectați. Acesta a fost și motivul pentru care discutăm cu LPF. În momentul de față lucrăm cu probabilități și cu multe scenarii. În momentul de față ne-am dori, ca organizatori de competiție, ca toate cluburile să cunoască de la bun început ce scenariu se poate aplica dacă acest lucru se întâmplă. Trebuie să lucrăm în această direcție”, a declarat Răzvan Burleanu la ProSport LIVE.
Echipele vor fi chestionate
Cert este că până la reluarea campionatelor, echipele vor cunoaște cum va fi aplicată legea în funcție de cazurile cu care s-ar putea confrunta. O decizie imediată va fi luată la Liga 1, pentru că ar putea să-și reînceapă activitatea prima, pe 13 iunie, după care în cazul ligilor inferioare. Campionatul din Liga 2 ar putea începe, potrivit președintelui FRF, în primele zile ale lunii iulie, dar totul depinde de evoluția COVID-19 în România: ”Așteptăm răspunsul scris al LPF și opiniile echipelor de fotbal. Ceea ce știm acum dă naștere mai multor întrebări. Una din ele e până când se poate continua această competiție. Nu cumva integritatea competiției este afectată, dacă o echipă este depistată pozitiv? Și așa mai departe. Sunt multe aspecte pe care vrem să le clarificăm până la reluarea competițiilor. Trebuie ca totul să se știe până la reluarea campionatelor. Vom avea modificări. E o situație de criză și vor fi modificări. Mă refer la schimbări, la raportul de joc, unde vor fi mai mulți jucători, mă refer la perioada în care se termină sezonul competițional, la fereastra de transferuri. Suntem în această perioadă de consultare. Până la urmă, în această fază, importantă e și părerea cluburilor. Unu: faza de reluare a antrenamentelor și doi, după reluarea competițiilor. După care ne interesează să vedem dacă vom fi nevoiți, dacă se acutizează pandemia, ce strategie folosim în acel moment. În momentul de față, poziția LPF este ca întrecerea să continue, jucătorii intră în izolare și meciurile nu se pot amâna. Având în vedere aceste constrângeri. Vrem ca echipele să știe, după reluarea competițiilor, toate aceste lucruri. Să nu fie surprize și interpretări. Suntem în această etapă de consultare, în primă fază cu cluburile din Liga 1, și după cu cele din Liga 2”. S.M.