- S-a gândit la pacienţii cu COVID-19
Primul jandarm depistat cu coronavirus în judeţul Argeş, s-a gândit să îi ajute pe cei care se luptă cu efectele virusului extrem de contagios. Omul legii s-a vindecat şi a donat plasmă făcând un apel căre pacienţii eligibili, să îi urmeze exemplul.
La începutul lunii apriliem plutonierul major Mihai Răzvan Costanda, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, de la Detaşamentul Câmpulug, a fost primul jandarm din Argeş al cărui test a ieşit pozitiv la infecţia cu COVID-19. Acesta se întrosese din Turcia, cu aproximativ două săptămâni înainte. Când a început să aibă simptome s-a dus şi a făcut trestul confirmându-se infecţia cu COVID-19. Omul legii a fost internat, manifestând forme ușoare ale bolii. În urma tratamentului administrat s-a vindecat. Timpul petrecut în spital şi momentele trăite alături de alţi pacienţi infectaţi, l-a convins să accepte să devină donator, atunci când reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine Pitești i-au cerut. A fost testat pentru eligibilitatea de a dona plasmă, în scurt timp primind aviz favorabil.
Alţi patru colegi de-ai săi sunt internaţi
Ieri, plutonierul major Constanda a mers la CTS Piteşti pentru recoltare. ”Primul gând a fost la familia mea! Dacă unul dintre noi ar fi avut nevoie de plasmă, poate era cineva dispus să doneze. Sunt bucuros că am putut să ajut, iar faptul că plasma prelevată de la mine poate salva viața altor persoane, m-a convins că vom învinge în această luptă inegală”, a spus acesta. Mihai îi îndeamnă pe toți cei care s-au vindecat de coronavirus, să-i urmeze exemplul și să doneze plasmă. Sunt mulți oameni care au nevoie urgentă de acest produs sanguin. Subofiţerul are copii şi a precizat că a făcut gestul gândindu-se în primul rând, la cei de acasă. Acesta este jandarm din anul 2009 iar în anul 2018 lucrează în cadrul IJJ Argeş. De la începutul pandemiei şi până în prezent au fost infectaţi 6 jandarmi argeşeni. Doi dintre ei s-au vindecat iar patru sunt încă internaţi în spitale suport COVID-19. M.Sandu