Sfinţii zilei

0



În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Eladie.


Acest sfânt curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, şi i s-a încredinţat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, şi ca un vrednic şi priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată şi neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit şi a luminat cugetele credincioşilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri şi propovăduind pe faţă dreapta credinţă, a fost dat la multe munci, şi foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, şi de aci înainte a devenit şi mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri şi muncindu-l şi mai cumplit, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.
Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învăţăturile sale, pe mulţi păgâni din înşelăciunea idolilor a întors către Hristos şi cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanţuri şi închis în temniţă ca să fie ucis pe încetul cu foamea şi cu sete. După aceea a fost scos şi muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, şi la Anghira, cetatea Galatiei, şi pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Şi aducându-l la râul ce se numţea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciş, şi l-a legat de patru pari uscaţi ce erau înfipţi în pământ, şi I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea şi carnea de pe oase, şi a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări şi frunze şi au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputinţele şi durerile oamenilor. Amin.