Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Miceşti, a ajuns în arestul IPJ Argeş, fiind acuzat de loviri şi alte violenţe dar şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce şi-a bătut vecinul în vârstă de 32 de ani. În urma agresiunii victima a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.
„Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 24 mai a.c., în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Micești, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat un vecin de 32 de ani. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi (n.r. ieri), să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Dan Romulus S., de 49 de ani, despre el fiind vorba, a avut conflictul din senin cu vecinul său, spun anchetatorii. Acesta l-a lovit cu pumnul în plină figură, moment în care i-a spart nasul şi i-a rupt un dinte. Victima a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale în urma agresiunii. Ieri Dan Romulus S. a fost dus în faţa magistraţilor de la Judecătroia Piteşti, cu propunerea de arestare preventivă. La închiderea ediţiei noastre sentinţa nu fusese dată. M.S.