Peste 60.000 de firme înscrise în programul IMM Invest

0
  • Micii întreprinzători așteaptă bani pentru relansarea afacerilor



Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a anunțat că un număr de 60.541 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt îns­crise, în prezent, în programul IMM In­vest, iar în prima fa­ză vor fi susţinute peste 750.000 de lo­curi de muncă.


„FNGCIMM anunţă public faptul că s-a ajuns la zi în ceea ce priveşte analiza de eligibilitate a înscrierilor în aplicaţia www.imminvest.ro., un număr de 60.541 întreprinderi mici şi mijlocii sunt înscrise în programul IMM Invest, iar un prim efect benefic este că, în prima faz­ă, vor fi susţinute peste 750.000 de locuri de muncă”, se arată într-un comunicat al FNGCIMM .
Maxim 72 de ore pentru procesarea cererilor
Potrivit sursei citate, în mai puţin de o lună de la lansarea Programului IMM Invest şi de la deschiderea înscrierilor în aplicaţia www.imminvest.ro pentru companiile de tip IMM, programul guvernamental a intrat în cea de-a treia fază de implementare. „Procesul de analiză este la zi, iar solicitările eligibile sunt transmise într-un ritm accelerat către bănci. În maximum 72 de ore de la înscrierea în aplicaţie, fiecare solicitare a fost fie admisă din punctul de vedere al eligibilităţii, fie s-au cerut clarificări IMM-ului în vederea completării sau corectării documentaţiei necesare în această fază. Partenerii bancari au digitalizat procesele de analiză a acestor solicitări, astfel într-un timp foarte scurt vor reuşi să proceseze un volum foarte mare de cereri de credit”, se arată în comunicat.
Credite garantate de stat
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă prin care ambiguitatea criteriului Covid a fost eliminată din programul IMM Invest, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern. Practic, firmele care aplică pentru creditele garantate de stat în programul IMM Invest nu vor mai depune declaraţii pe proprie răspundere prin care să ateste că au fost afectate de Covid 19, iar băncile nu vor mai institui ipotecă mobiliară asupra universalităţii bunurilor companiilor beneficiare, precizează Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat remis Agerpres. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.