Fiul unei judecătoare, arestat preventiv!

0
  • Într-un dosar de trafic de droguri



Suspectat că face parte dintr-o grupare de traficanţi de dro­guri, fiul unei judecătoare din Piteşti, a ajuns în arest. Acesta a intrat în vizorul DIICOT Piteşti şi în urmă cu două săptămâni, fiind reţinut alături de alţi opt suspecţi, care formau două gru­pări. Cu toţii au fost prezen­taţi instanţei cu propunerea arestă­rii preventive. În cazul a trei din­tre suspecţi propunerea a fost admisă, ceilalţi şase, din grupul cărora făcea parte fiul magis­tratei, au primit arest la domici­liu. Procurorii DIICOT au contes­tat decizia iar Curtea de Apel Pi­teşti a întors sentinţa.


Pe data de 19 mai, au fost organizate percheziţii la 11 adrese, fiind vorba de 15 suspecţi care fac parte dintre două grupări. Unii dintre ei se intersectau în grupări făcând parte din ambele. Traficanții vindeau drogurile liceenilor din mai multe unități de învățâmânt din Pitești şi nu numai. Mai grav de atât, prin intermediul unui angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor, drogurile ajungeau și la deținuți de la Penitenciarul Mioveni. Perchezițiile au avut loc la Mioveni, Bascov și Pitești. La final, 36 de suspecţi au fost duși la audieri la sediul DIICOT Pitești. Au fost reţinuţi 9 suspecţi, aceştia fiind împărţiţi în două dosare. A doua zi, toţi cei 9 au fost duşi la Tribunalul Argeş, cu propunerea arestării preventive. În primul dosar de trei inculpaţi, între ei şi gardianul care ducea droguri deţinuţilor, a fost admisă cererea procurorilor DIICOT şi toţi au primit mandate de arestare preventivă. În cel de-al doilea dosar, judecătorul a respins cererea procurorulului şi a dispus arestul la domiciliu pentru toţi cei şase inculaţi.
Încarceraţi după două săptămâni
Printre cei împotriva cărora a fost luată măsura arestului la domiciliu se numără şi fiul magistratei. Tânărul în vârstă de 27 de ani, a absolvit, la rândul său, Faculatea de Drept şi în anul 2018 s-a înscris la un concurs pentru grefieri, însă nu a obţinut postul. Nemulţumiţi de sentinţă, procurorii DIICOT au contestat decizia tribunalului. Aceasta s-a judecat la Curtea de Apel Piteşti, la sfârşitul săptămânii trecute. „Admite contestaţia formulată de D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, împotriva încheierii penale nr. 23 din 20 Mai 2020, pronunţată de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş-Secţia Penală, în dosarul nr. 2678/109/2020. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând: (…) admite propunerea de arestare preventivă, formulată în temeiul art. 224 Cod procedură penală de D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, în dosarul nr. 239D/P/2019 şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: S. Cezar- Constantin, S. Antonio Cristian, M. Marian – Titel, B. Andrei- Emilian, J. Alexandru, L. Claudiu – Adrian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare. (…) dispune emiterea mandatelor de arestare pe numele inculpaţilor. Conform art. 228 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, prezenta încheiere se comunică inculpaţilor şi I.P.J. Argeş”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Piteşti.
Poliţiştii din cadrul IPJ Argeş au pus în aplicare mandatele şi toţi cei 6 au fost încarceraţi, fiind duşi în arestul IPJ Olt, din cauză că la Piteşti nu mai erau locuri libere. M.Sandu