- De 1 iunie
Ieri, de Ziua Internațională a Copilului, dar și prima zi în care au putut fi organizate spectacole după starea de urgență și starea de alertă, au fost organizate mai multe manifestări dedicate copiilor. Pe tot parcursul zilei, la Grădina de Vară a fost muzică, dans, teatru și film. Polițiștii argeșeni au ales să facă o bucurie copiilor instituționalizați din Centrul Valea Mare.
Centrul Cultural Județean Argeș, Teatrul Alexandru Davila Pitești și Centrul de Cultură Dinu Lipatti au organizat ieri, la Grădina de Vară din Pitești spectacolul „Totul va fi bine”. Au urcat pe scenă, în cadrul celor doupă spectacole, tineri artiști aparținând clasei de canto – Musicando con Adina Sima, Clubului Fii Artist by Marius Bălan și Musicals by Gina Pavel. Actorii și colaboratorii Teatrului Alexandru Davila au interpretat piesele de teatru: „Ursul păcălit de vulpe” și „Micul prinț”. Seara s-a încheiat cu proiecția filmului „Dumbrava minunată”. Spectacolul a fost prezentat de Fabian Sanchez. Intrarea a fost liberă, în limita locurilor disponibile iar purtarea măştilor de protecţie a fost obligatorie! Evident că în cadrul spectacolelor s-a ţinut cont de măsurile de prevenire a răspândirii virsului SARS CoV-2 fiind păstrată distanţa de 2 metri între spectatori.
Muzică, dans şi… măsuri de prevenire
Poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş au mers la Centrul Valea Mare, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, acolo unde au făcut o surpriză copiilor instituţionalizaţi. Profitând de întâlnire, poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii le-au reamintit copiilor câteva sfaturi pentru siguranţa lor, dezbătând teme precum: prevenirea violenței, a siguranței pe internet, regulile de circulaţie şi altele. La final cu toţii s-au bucurat de surprizele dulci şi au mâncat tortul oferit de oamenii legii. „Am încercat să aducem toate acestea în sufletul copiilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş şi, de ziua lor, le-am organizat o petrecere. Plini de voioşie, copiii au dansat, au cântat, s-au prins în jocuri distractive şi s-au delectat cu suprizele dulci. În speranța că, prin micile noastre gesturi, am reușit să le facem această zi mai frumoasă, polițiștii argeşeni transmit tuturor copiilor: La Mulți Ani și să își păstreze mereu sufletul inocent”, a precizat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. M.Sandu