Poliţiştii au confiscat 6 căruţe

0


În perioada 2-8 iunie a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos. Acţiunile au fost făcute împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control sau de pază pe linie silvică. În timpul controalelor au fost depistate 27 de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 65 de ani, precum şi doi minori de 17 ani, care au tăiat, deţinut sau au transportat material lemnos pe drumurile publice, cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 29 de sanc­țiuni contravenționale, în valoare totală de 33.800 de lei, și a fost confiscată cantitatea de peste 35 de metri cubi de material lemnos de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente. Totodată, ca măsură complementară, au fost confiscate 6 căruţe care au fost utilizate la transportul de material lemnos fără documente de provenienţă şi transport. M.S.