Concubinul gelos a sechestrat-o

0


Un dosar a fost finalizat de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești. Urmează să fie dispusă trimiterea în judecată a unui bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și loviri sau alte violențe. Din cercetări s-a stabilit că, în data de 30 mai anul acesta, Tiberiu Vasile B. din comuna Bascov, ar fi împiedicat o femeie de 43 de ani, din Pitești să îi părăsească autoturismul și ar fi lovit-o în mod repetat. Femeia era concubina acestuia iar individul o suspecta de infidelitate. Sub pretextul că o duce acasă, a luat-o cu maşina şi i-a cerut telefonul să-i verifice convorbirile. Concubina a refuzat ceea ce i-a întărit suspiciunile şi bărbatul a decis să îi dea o lecţie. A dus-o pe un câmp din comuna Moşoaia acolo unde a bătut-o măr. Ca urmare a leziunilor suferite, femeia a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale. Pe data de 2 iunie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior fiind prezentat instanţei, care a dispus măsura arestului la domiciliu. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. M.S.