Două ștranduri din Pitești, pregătite de deschidere

2

 

După data de 15 mai, două ștranduri din Pitești vor fi deschise dacă  până atunci, vor fi emise normele de de funcționare și organizare. Acestea au fost pregătite și își așteptă clienții. Este vorba de bazinul din Trivale și cel din strada Costachge Negri. M.S.

Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești informează că bazinele de agrement din cadrul ștrandurilor Trivale și Costache Negri vor putea fi deschise numai după apariția normelor privind organizarea și funcționarea acestora. Astfel, deși termenul oficial este luni, 15 iunie 2020, potrivit informațiilor de la nivel național, urmează a fi publicate normele de funcționare și organizare a acestor locuri de agrement. Imediat după apariția acestora, SPEP va permite publicului larg accesul în cele două ștranduri descoperite.

În această perioadă, cele două obiective s-au aflat într-un amplu proces de pregătire, în vederea creării condițiilor necesare pentru primirea cetățenilor. Au fost executate lucrări tehnice specifice funcționării corespunzătoare a instalației aferente, dar și de  amenajare a spațiilor exterioare din incinta celor două ștranduri.

Printre facilitățile și serviciile oferite se numără: bazin pentru adulți și pentru copii, plajă, șezlonguri, terasă, spațiu de joacă pentru cei mici, asistență medicală, serviciu salvamar și serviciu de pază și ordine publică. Ștrandurile au trecut printr-o serie de lucrări de revizie pentru ca, la deschiderea sezonului, piteștenii să beneficieze de cele mai bune condiții. Aplicând regulile privind distanțarea socială, ștrandul  de agrement din Trivale are acum capacitatea de 150-200 de persoane, iar cel din Costache Negri, 250-300 de persoane.

Taxa de intrare este de 10 lei pentru adulți. Studenții, elevii și pensionarii beneficiază de reducere și  vor achita pentru un bilet doar 5 lei.

Vă vom ține la curent cu detaliile noilor măsuri de relaxare care vor intra în vigoare după data de 15 iunie.