- Elevii de a 8-a sunt testaţi la Română
- Miercuri urmează proba Matematică
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a se pregătesc pentru Evaluarea Națională, respectiv examenul de Bacalaureat în cele mai sigure condiții, având în vedere contextul epidemioligic și starea de alertă. După ce înscrierile s-au încheiat săptămâna trecută, astăzi, elevii de a 8-a susţin proba la Limba şi Literatura Română.
Evaluarea Naţională va continua miercuri cu examenul la Matematică. Conform procedurilor adoptate de Ministerele Sănătății și Educației, la nivelul fiecărei școli au fost implementate măsurile de siguranță sanitară necesare: marcerea fluxurilor de intrare-ieșire, covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, măsurarea temperaturii de către personalul medical, respectarea condițiilor de distanțare fizică. În plus, băncile au fost așezate la o distanță regulamentară, astfel încât într-o sala de clasă să nu existe mai mult de 10 elevi.
Se organizează şi sesiune specială
În acest an, va fi organizată şi o sesiune specială de Evaluare Națională 2020, pentru elevii cu probleme de sănătate sau care sunt aflați în carantină/izolare, astfel:
– 29 iunie: Limba și literatura română – proba scrisă
– 30 iunie: Matematică – proba scrisă
– 1 iulie: Limba și literatura maternă – proba scrisă.
Aproximativ 240 de elevi susțin Evaluarea, la Mioveni
În contextul pandemiei de COVID-19, anul acesta elevii din a VIII-a vor susține examenul de Evaluare Națională cu respectarea măsurilor de siguranță și mai ales a măsurilor de distanțare socială. La nivelul oraşului Mioveni, aproximativ 240 de elevi de gimnaziu vor susține acest examen.
Şi în orașul contructorului auto se vor respecta aceste măsuri de distanţate, astfel că în ziua probelor, înainte de a intra în unitățile de învățământ, elevilor le va fi măsurată temperatura, vor fi nevoiți să poarte masca de protecție și se vor dezinfecta. Elevii a căror temperatură va depăși valoarea recomandată vor susține probele în cadrul unei sesiuni speciale, organizate ulterior. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat calendarul pentru prima sesiune Evaluării Naționale 2020. Prima probă scrisă va fi în 15 iunie, la Limba și Literatura Română, iar în 17 iunie este proba la Matematică. Primele rezultate vor fi cunoscute în 22 iunie.
În acest an, va fi organizată o sesiune specială de Evaluare Națională 2020, pentru elevii cu probleme de sănătate sau care sunt aflați în carantină/izolare, astfel:
– 29 iunie: Limba și literatura română – proba scrisă
– 30 iunie: Matematică – proba scrisă
– 1 iulie: Limba și literatura maternă – proba scrisă
Reamintim că la examenul din acest an a fost eliminată materia din semestrul al doilea al anului școlar 2019-2020. Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții gimnaziului la finalizarea clasei a VIII-a, iar nota obținută la aceste probe contează în proporție de 80 la intrarea în liceu. S.M.